Tânărul care a spart mașina de pe str. Miron Costin a fost reținut pentru 24 de ore





În data de 6 decembrie, printr-un apel la 112, a fost anunțată spargerea unei mașini, pe strada Miron Costin din Arad. Semnalmentele autorului faptei au fost transmise prin stația radio către toate forțele de ordine din teren, iar în scurt timp, jandarmii arădeni au identificat în zona Gării un tânăr care corespundea datelor transmise.
La vederea jandarmilor, tânărul a devenit agitat. În urma controlului corporal, a fost găsit asupra lui un telefon mobil pe care acesta a recunoscut că l-a furat. Tânărul de 18 ani a declarat jandarmilor că a reușit, cu ajutorul unei bujii, să spargă geamul unei mașini și să sustragă geanta care se afla pe scaun. După ce a văzut că în portofel sunt numai acte, a luat doar telefonul mobil, iar geanta a abandonat-o într-o toaletă publică.
Ulterior, jandarmii au găsit geanta și actele în locul indicat, iar pe numele tânărului, au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunile de distrugere și furt, iar împreună cu bunurile recuperate, au fost predate polițiștilor pentru continuarea cercetărilor.
Update
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, tânărărul de 18 ani, din Arad, care a spart mașina de pe strada Miron Costin din municipiu.
IPJ informează în polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celui în cauză, acesta fiind bănuit și de comiterea altor fapte de această natură, în municipiu.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)