Ștefan Bicsky s-a dus la îngeri. O veste tristă pentru întreg fotbalul arădean, o veste la care nu putem spune că nu ne-am așteptat, dar o veste care doare despre un om care a trăit din fotbal și pentru fotbal întreaga lui viață.

S-a născut la data de 1 mai 1955, în ziua decretată ca Ziua Internațională a Muncii. Și a muncit întreaga lui viață. Pentru el, pentru familia lui și pentru fotbaliștii Aradului. S-a remarcat în iarbă ca un talentat portar la Strungul Arad. A făcut parte dintr-o generație bună de fotbaliști ca Viorel Sima, Butaș, Bizău (zis Șauru), Cilian, Matei, Curuțiu, Bran, Tușa sau Roth, sub comanda unui alt fost portar, Emanoil Gherghel, dar și a grecului Hristos Metskas.

După ce și-a agățat mănușile în cui, Ștefan Bicsky, zis „Tânăru”, a devenit unul dintre cei mai buni maseuri ai Aradului. Majoritatea fotbaliștilor care sufereau o contractură, o ruptură fibrilară, o entorsă, mergeau la „Tânăru” și în câteva zile erau rezolvați. A lucrat la mai multe cluburi. La la Strungul, la UTA, la Telecom și sfârșitul l-a prins tot la UTA.

Avea un umor aparte. Vorbea puțin, dar niciodată degeaba. La prima vedere părea un om rece, dar în sufletul lui încăpeau toți cei cu care lucra, toți cei care îi erau aproape, toți cei pe care îi cunoștea. Nu spunea niciodată „nu pot” sau „nu am timp”. „Tânăru” te „repara” și dacă era sâmbătă, și dacă era duminică și dacă era sărbătoare legală. Durerea nu ține cont de sărbători, iar el era mereu acolo pentru a ți-o lua…

Puțini știu că Ștefan Bicsky a trăit o mare dramă. În urmă cu aproximativ două decenii a rămas fără cea mai dragă persoană din viața lui, soția sa care i-a dăruit cei doi copii: Ștefan și Gabriela. Nu s-a mai căsătorit niciodată. I-a iubit enorm, i-a crescut singur, i-a educat și le-a deschis drumul în viață. Le-a fost și tată, și mamă. Acum sunt mari, iar la rândul lor, Ștefan și Gabriela au copii, nepoții atât de dragi ai „tânărului” Ștefan Bicsky…

Un mesaj pe Facebook de numai două cuvinte arată durerea nemărginită pe care o simte fiica lui Gabriela: „Tata… offff…” Un mesaj care anunța sfârșitul celui care toată viața a trăit doar pentru copiii lui și pentru fotbal.

Deși nu arăta, „Tânăru” suferea mult. Suferea la fiecare înfrângere, la fiecare accidentare a celor pe care îi avea în grijă. A plecat dintre noi în Săptămâna Patimilor, după o viață în care a suferit mult, foarte mult, dar a știut să se bucure mereu de puținul pe care îl are și pe care putea să-l împartă cu cei dragi.

Peste trei săptămâni trebuia să-i spunem „La mulți ani”. Din păcate, drumul lui s-a sfârșit înainte cu câteva zile de a împlini 62 de ani. Acum nu putem decât să spunem… odihnește-te în pace, „Tânăru”! Ne vei lipsi…