Tânăr din Sântana, prins drogat la volan





Comunicat IPJ Arad. Polițiștii orașului Sântana au depistat, în seara zilei de 13 ianuarie, un tânăr de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Sântana.
Testarea acestuia cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a unor substanțe cu efect psihoactiv, aceasta nefiind probă în dosarul penal.
Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea substanțelor și cantităților consumate.
În urma controlului, din autoturism au fost ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză, care au fost înaintate spre expertizare, iar tânărul este cercetat penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)