Tânăr de 19 ani, din Arad, cu o alcoolemie de 1,70 în sânge, accident cu o mașină pe care o furase de la un coleg de facultate





A furat mașina unui coleg de facultate, din cămin, pe care a condus-o – deși nu avea permis de conducere – până la Oradea, iar pe drumul de întoarcere spre Arad, a ajuns cu autovehiculul în șanțul de pe marginea drumului. Mai mult de atât, tânărul de 19 ani, din Arad, care se afla la volanul autoturismului sustras, avea o alcoolemie de 1,70 în sânge.
Arădeanul a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier, marți dimineața, pe DJ 709 C, în timp ce stătea lângă mașina cu care făcuse accident – autoturismului aflându-se în șanțul de pe marginea drumului. Tânărul a fost identificat și – pentru că emana halenă alcoolică – a fost testat, fiind condus la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. De asemenea, polițiștii au stabilit că tânărul sustrase cheile mașinii de la un coleg de facultate, din cămin, autoturism pe care l-a condus până la Oradea și înapoi.
În aceste condiții s-a dispus reținerea „șoferului” pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat procurorului pentru luarea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Arad efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autoturism sub influența alcoolului și conducerea unui autoturism fără a deține permis auto.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este