Sute de arădeni au ajuns la Urgențe în acest weekend! 142 dintre ei au fost internați
Nu de foarte mult timp, Spitalul Județean a revenit la normal datorită numărului scăzut de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. La această oră se înregistrează doar 16 arădeni infectați, șase dintre aceste persoane fiind internate.
Astfel, pentru că Aradul se află pe drumul cel bun, Spitalul Județean și-a reluat atribuțiile în totalitate, în timp ce spitalul din Grădiște găzduiește arădenii care au nevoie de îngrijiri medicale din cauza coronavirusului.
Și pentru că revenirea la normal are prețul ei, sute de arădeni au apelat la serviciile medicilor în ultimele 72 de ore, semn că aceștia nu se mai tem așa cum o făceau atunci când spitalul era o „zonă roșie”.
„În 72 de ore, de vineri dimineața și până azi dimineață medicii de serviciu din Unitatea Primire Urgențe împreună cu medicii de gardă de pe secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au efectuat investigații medicale, în regim de urgență, pentru 483 de pacienți care s-au prezentat la spital cu diferite afecțiuni medicale. La finalul evaluărilor medicale, au necesitat internare 142 de pacienți”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)