Supermarketuri închise duminica şi mutate în afara oraşelor, proiect de lege propus de doi liberali





Un proiect de lege iniţiat de doi parlamentari PNL propune ca supermarketurile să fie închise duminica şi mutate în afara oraşului, aşa cum se întâmplă în câteva ţări occidentale. Potrivit Observator News, care îi citează pe reprezentanții marilor magazine alimentare, acesta ar aduce, dacă ar fi aprobat, concedieri masive şi pierderi semnificative în bugetul de stat.
Potrivit propunerii celor doi liberali, magazinele de peste 800 mp. ar putea fi închise duminicile şi relocate la o distanță de cel puțin cinci kilometri în afara orașelor. Aceasta este doar una dintre prevederile propuse în proiectul de lege.
Potrivit Observator News, „proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare propune o definiție clară a supermarketului, care este descris ca o unitate de vânzare cu autoservire ce oferă o gamă extinsă de produse alimentare și nealimentare și care are o suprafață minimă de 800 mp.” Tot aici se arată că se propune un program de funcționare săptămânal pentru supermarketuri, conform căruia acestea ar trebui să fie deschise de luni până vineri, între orele 8 și 22, sâmbăta, între orele 8 și 14, iar duminica să fie închise.
Protecţie pentru producătorii locali
Proiectul face referire şi la protecţia producătorilor români, una dintre propuneri fiind aceea de a obliga supermarketurile să pună la dispoziția producătorilor români zone speciale de desfacere a produselor alimentare, separat de produsele de import, să asigure spaţii speciale acestora pentru contractarea produselor românești.
În prezent, cele mai multe supermarketuri din țară se găsesc în interiorul orașelor și au un program de funcționare care include și zilele de duminică.
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)