Supercupa României dintre CFR și Sepsi se va juca pe arena „Francisc Neuman”





Supercupa României, meciul dintre campioana României, CFR Cluj, și câștigătoarea Cupei României, Sepsi Sfântu Gheorghe, se va juca la Arad și va beneficia de asistență VAR, primul meci între două echipe din România care va avea parte de așa ceva.
Partida se va disputa la data de 9 iulie și va marca practic începutul sezonului 2022-2023, sezon în care se va implanta sistemul VAR în Liga 1.
„În urma discuțiilor purtate între președintele FRF, Răzvan Burleanu și primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, s-a luat în calcul posibilitatea ca Arena Francisc Neuman să găzduiască Supercupa României, ediția 2022. Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat miercuri 1 iunie 2022, data, locul și ora de disputare a Supercupei României.
Astfel pe 9 iulie 2022, ora 20:30, CFR Cluj Cluj, câștigătoarea celui de-al cincilea titlu la rând în Liga 1, o va confrunta pe Sepsi Sfântu Gheorghe pe una dintre cele mai frumoase arene din țară”, transmite Biroul de presă al Primăriei Arad.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!