Supărat pe polițiști, a intrat cu calul și căruța în Profi
Scene incredibile, miercuri, în Suceava, unde un bărbat a intrat cu calul și căruța într-un magazin. El era supărat că polițiștii nu au intervenit pentru aplanarea unui conflict care a avut loc în incinta societății comerciale. Bărbatul lucra la agent de pază în respectivul magazin, potrivit stirisuceava.net.
Cu o seară înainte, bărbatul apelase la poliție după ce mai mulți tineri au făcut scandal în magazin. Oamenii legii i-au spus însă că trebuie să se descurce singur pentru că magazinul este proprietate privată.
Supărat pe polițiști, după ce a ieșit din tură el s-a „răcorit” cu câteva pahare, după care și-a luat calul și căruța și s-a întors la magazin.
Acolo, în semn de protest față de oamenii legii, el a intrat cu calul până la casele de marcat pentru a vedea dacă de această dată polițiștii vor interveni.
„Nici acum nu vine poliția?”, întreba el.
De această dată, polițiștii au venit, apoi au anunțat că au deschis dosar penal pentru „distrugere” și i-au spus șefului de magazin că are dreptul de a depune plângere penală în termen de trei luni.
sursa: digi24













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)