miercuri, 2 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Șuier, cel mai cunoscut câine din Poliția Română, a ieșit la „pensie”

    de Ioana Costaș | 16 martie 2025, 4:12 PM | Naţional

    0

    (foto: foto: Eduard Ionescu/ Facebook - MAI/Facebook)

    Șuier, cel mai cunoscut și iubit câine din Poliția Română, a ieșit la „pensie”. Cum a ajuns Șuier celebru și de unde îi vine numele a dezvăluit, pe pagina sa de Facebook, chestorul de poliție în rezervă, Eduard Ionescu, fostul director al Direcției Informare și Relații Publice.

    Iată postarea celui care ni l-a prezentat pe Șuier în urmă cu 7 ani:

    „Șuier a ieșit la pensie! Șuier- cel mai cunoscut și iubit câine din România a pus ghetele în cui și a plecat să se odihnească!

    Povestea lui începe în anul 2018, atunci când dintr-o eroare am postat pe pagina de Facebook a MAI o poză cu un câine aflat pe peronul unei gări.

    -Uite ce poză frumoasă am găsit, mi-a spus un coleg!

    -Începe Neversea! Hai să o folosim. Scriem simplu: Destinația-Constanța Motivul-Neversea.

    Postarea a fost făcută într-o zi de vineri. Nu mă așteptam să aibă succes. Într-un timp foarte scurt a strâns 4,6 K de like-uri și foarte multe comentarii. Toate aveau legătură cu drogurile: mergeți să-i prindeți pe traficanți, găsiți drogurile etc.

    Totul bine și frumos până duminică când primesc un telefon de la un prieten.

    – Salut! Ați postat voi un câine aflat pe peronul unei gări și ați spus că merge la Constanța?

    – Da!

    – Vezi că nu e bine! Câinele nu mai e în activitate. Este și bolnav. E acasă la stăpânul lui.

    Mi-am dat seama că greșisem și cumva trebuia să o îndrept. Sun imediat pe comandantul Centrului Chinologic de la Sibiu.

    – Vreau și eu poze cu câinii de la voi. Trebuie să îndrept o greșeală.

    – Tocmai ce a făcut o colegă niște poze. Hai ca îți trimit.

    După câteva minute priveam mai mulți câini. Pe care să-l aleg? Toți erau frumoși. În final, am rămas pe unul negru.

    Sun înapoi.

    -Cel negru mă interesează. Spune-mi ceva despre el.

    -Șuier? îmi răspunde comandantul și îmi spune că așa se numește. Când era pui nu lătra, ci scotea un fel de șuierat.

    -Bun! El rămâne. Vezi că postez și îl leg de festivalul Untold care urmează.

    -Ok! Cum crezi tu.

    Imediat se face o postare. În foarte scurt timp like-urile încep să curgă. Postarea ajunge la 17.000 de like-uri, enorm pentru perioada aceea. Inclusiv cei de la Untold comentează: îl așteptăm pe Șuier. Pe mesageria paginii vin mai multe comentarii, foarte multă lume întreba unde și când pot face poză cu Șuier. În acel moment mi-am dat seama că nu mai avem scăpare: trebuia să mergem la festival cu Șuier.

    După ce s-a organizat totul, în ziua de deschidere eram prezenți la Cluj. Organizatorii ne anunță că este o televiziune care vrea să filmeze câinele și ne indică locul unde suntem așteptați. Îi spun conductorului că trebuie să mergem acolo. Nu va fi nimic deosebit, doar vor filma puțin pe Șuier.

    -Dar eu nu sunt obișnuit cu interviurile, îmi spune el. Am trac!

    -Păi, vor filma doar câinele atât.

    Când ajungem la locul indicat, toate televiziunile locale ne așteptau cu dorința de a avea și câteva cuvinte de la conductor.

    -Ce să fac? Îl trag deoparte și îi explic că va fi bine, că nu trebuie să aibă emoții și că e un moment bun și pentru el.

    Când au început întrebările aveam emoții mai mari ca intervievatul. Îmi era teamă să nu se blocheze. După câteva minute, m-am liniștit. Totul decurgea bine.

    Însă, la un moment dat, conductorul se apleacă spre Șuier, îl ia în brațe și începe să plângă.

    -Șuier, Șuierul meu!

    Am văzut mirare pe fețele tuturor, dar era și ceva frumos. Cumva iubirea omului față de câinele lui. Momentul trece cu bine și plecăm.

    Pe drum îl întreb:

    -Dar de ce ai plâns?

    -Pentru el am plâns. Niciodată acest câine nu s-a bucurat de atâta apreciere cum am văzut astăzi.

    -Atunci să știi că vom plânge împreună. Și vom plânge de bucurie, pentru că Șuier va fi cel cunoscut câine polițist din România.

    Și așa a fost, la următoarele festivaluri oamenii făceau coadă ca să se pozeze cu el. Astăzi, după 7 ani am plâns iar. De bucurie pentru că Șuier este pe mâini bune, dar și de tristețe pentru că misiunea acestui minunat câine s-a încheiat. Astăzi, Suier este la pensie.

    Și-a făcut din plin datoria față de noi, oamenii. În ultimii 7 ani a fost simbolul luptei antidrog. Cu ochii lui parcă ne transmitea de fiecare dată că ei, câinii, există ca să ne apere. Și nu vor nimic în schimb, poate doar puțină dragoste.

    Șuier, să ai o pensie lungă și să te bucuri sănătos de ea. Îți mulțumesc pentru toate clipele minunate petrecute alături de tine. Să știi că ai fost, ești și vei fi iubit pentru totdeauna. Respect, Rareș! Știu că vei avea grijă de el ca de copilul tău. Câinele acesta chiar merită toată iubirea și aprecierea noastră!”

    În ianuarie, șuier a împlinit 9 ani. Ciobănescul german este specializat în detectarea substanțelor ilegale.

    suier

    Șuier și Rareș, conductorul său Foto: MAI/Facebook

     

    Citește și: Premianții competiției „Show Your Talent” de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.