Sub presiune! Simona Halep, calificare cu emoții la US Open
Simona Halep a câştigat partida din primul tur de la US Open în trei seturi cu Danielle Rose Collins (6-7 / 6-1 / 6-2). Românca recunoaşte că a fost emoţionată, motiv pentru care a intrat mai greu în joc.
„Mă bucur că am cîştigat această partidă, adversara a jucat foarte bine, întotdeauna e foarte greu în primul tur la un turneu de Mare Şlem, am fost un pic emoţionată după primul set pentru că arena e foarte mare şi impresionantă. A fost şi mai greu pentru că ea e americancă, iar publicul era de partea ei, însă au fost fair-play. Per total am fost peste adversara mea, am fost mai agresivă, însă a trebuit să depun un efort considerabil să câştig. Vreau să iau doar lucrurile pozitive din acest meci şi să mă concentrez pe următorul meci, să iau totul pas cu pas”, a spus Simona Halep la finalul jocului.
„Am fost un pic nervoasă în primul set, arena este intimidantă”, a spus Simona.
„E multă presiune pe umerii mei, toată lumea îmi spune că trebuie să câştig, mai ales acum, că sunt pe locul doi în lume, nu e uşor de gestionat o astfel de situaţie. Vreau să o iau meci cu meci, să mă bucur de cel mai bun moment al carierei mele”, a spus Halep. După ce a pierdut primul set în tie-break, lumea se întreba pe Twitter când o jucătoare care nu e în circuitul profesionist a mai învins-o pe a doua favorită a US Open-ului. Se întâmpla în 1981, cînd Andrea Leand o învingea pe Andrea Jaeger în turul al doilea.
Miercuri, în turul al doilea, Halep o va întîlni pe Jana Cepelova, o jucătoare în vârstă de 21 de ani clasată pe locul 65 în lume, cu care nu s-a mai duelat pînă acum. Slovaca a învins-o în 2014 pe Serena Williams la Charleston, însă n-a avansat mai departe de turul al treilea într-un turneu de Mare Şlem.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)