SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat Siria. Ar putea să ducă acest conflict la un război pe scară largă? Rusia avertizează că vor exista „consecințe”

    de - | 14 aprilie 2018, 12:36 PM | Internaţional

    0

    (foto: CBS News, zerohedge.com, vt.co)

    Președintele Donald Trump a anunțat, vineri seara, că a ordonat forțelor armate să efectueze atacuri „țintite” asupra Siriei. Atacul era în desfășurare chiar în momentul în care șeful Casei Albe făcea anunțul și a avut în vizor ținte precise. Armata americană a fost asistată în această acțiune de forțele britanice și franceze, scrie Digi24.

    Oficiali francezi au transmis primele mesaje după atacul din noaptea de vineri spre sâmbătă. Mesajul este clar: se dorește încetarea folosirii armelor chimice în Siria.

    Foto: The Guardian

    Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, susține atacul.

    „Susţin acţiunile Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei împotriva resurselor de arme chimice ale regimului sirian. NATO consideră că utilizarea armelor este inacceptabilă. Cei responsabili trebuie traşi la răspundere”, afirmă Jens Stoltenberg.

    Mesaj clar al lui Vladimir Putin: Atacul din Siria va avea „un efect devastator asupra relaţiilor internaţionale”

    Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat atacul asupra Siriei lansat de SUA, Marea Britanie şi Franţa drept „o agresiune” şi a cerut o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU în timp ce liderul suprem al Iranului. Ayatollah Ali Khamenei, i-a numit criminali pe conducătorii celor trei ţări, scrie The Guardian, citat de News.ro.

    Putin a declarat că Rusia va cere o întrunire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre „acţiunile agresive ale SUA şi aliaţilor săi”. El a adăugat că Rusia „condamnă ferm atacul asupra Siriei, acolo unde soldaţii ruşi ajută guvernul legitim în lupta sa cu terorismul”.

    Rusia a avertizat că vor exista „consecințe” la atacul petrecut azi noapte, în timp ce un înalt oficial rus l-a comparat pe președintele american Donald Trump cu Adolf Hitler.

    Prima reacție a Moscovei după lansarea atacului occidental țintit asupra Siriei a venit din partea ambasadorului rus în Statele Unite, Antaoli Antonov. Ambasadorul Rusiei în SUA a catalogat atacul drept „o amenințare directă la adresa Moscovei și o insultă inacceptabilă și inadmisibilă la adresa lui Vladimir Putin”.

    Preşedintele rus a afirmat în cadrul unui comunicat emis de Kremlin că atacurile coaliţiei condusă de SUA „vor înrăutăţi dezastrul umanitar din Siria”.

    Putin a adăugat că atacul „va aduce suferinţă populaţiei şi îi va ajuta pe teroriştii care au torturat cetăţenii sirieni în ultimii şapte ani şi vor provoca un noul val de refugiaţi”.

    Atacul are „un efect devastator asupra întregului sistem de relaţii internaţionale”, a susţinut Putin.

    Ar putea atacul asupra Siriei să ducă la război? Explicațiile unui expert în securitate națională

    Hari Bucur-Marcu, expert în securitate, a explicat la Digi24 care sunt cele două mari preocupări ale Rusiei în Siria. Expertul a menționat de promisiunea Rusiei din 2013, că va curăța Siria de arme chimice și de cât de favorabil este războiul civil din Siria pentru Rusia.

    „Rusia, care face jocurile în Siria, are două preocupări. Să nu fie certată mai serios pentru faptul că în 2013 a promis că va curăța Siria de armele chimice. A două grijă e să nu se schimbe cursul războiului civil, favorabil guvernului sirian.

    Nu e încă o victorie anunțată, războiul nu încetează prin victoria lor, dar sunt foarte aproape. Orice intervenție din străinătate împotriva forțelor guvernamentale e văzută de Rusia ca o schimbare a cursului atât de favorabil pentru Rusia, a războiului civil din Siria, care datează din 2011.

    Rusia, în momentul în care s-a confirmat existența unui atac cu arme chimice, imediat a ridicat glasul propagandistic și prin voci diplomatice au anunțat că e inacceptabil orice răspuns, că n-ar fi adevărată situația cu armele chimice și alte declarații neacoperite de probe și de fapte, doar cu scopul de a nu păți una din aceste două griji: de a fi criticată juridic pentru că nu și-a îndeplinit angajamentul de a curăța Siria de arme chimice și ideea că ar putea pierde un război aproape câștigat.

    SUA și-au propus de la început să facă un gest de sancţionare militară a unei situații inacceptabile din punct de vedere al dreptului internațional, cea de folosire a armei chimice împotriva propriului popor. Au ales cu grijă țintele, că să nu se ajungă la o escaladare a loviturilor. Ţintele sunt legitime din punct de vedere al producției de arme chimice și de distrugere în masă.

    Nu se așteaptă nimeni la o altă consecință decât de natură diplomatică: proteste, explicaţii mai ales din partea Moscovei.

    Nu vorbim de escaladare, care să ducă la un război. Dacă ar fi să lovească la rândul lor rușii, ar trebui să lovească ținte de pe teritoriul Siriei, care ar fi în grijă uneia dintre țările din coaliție, ceea ce nu se întâmplă”, explică Hari Bucur-Marcu, expert în securitate.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad