Studenții de la Asistență Socială continuă campania „Ajută-ne să-i ajutăm!”, venind în ajutorul unei familii cu trei copii, crescuți de bunici
Studenţii specializării Asistență Socială din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” Arad , campanie coordonată de Breaz Alina, cadru universitar.
De această dată au vizitat o familie în care bunicii se ocupă de educația a trei copii cu vârste de 5, 10, respectiv 14 ani. Băiatul de 5 ani, împreună cu verișoarele sale, locuiesc toți în două camere după incendiul cauzat de vechimea sobei. În ciuda condițiilor precare, fata de 14 ani își susține bunicii în treburi gospodărești cu zâmbetul pe buze. Cele două fete își continuă educația școlară cu încredere si entuziasm.
Copii s-au bucurat nespus de mult de vizita studenților arădeni și au fost foarte sociabili, deschiși la orice subiect de discuție.
Elevii Asistenței Sociale au avut o satisfație aparte, văzând bucuria familiei după vizita lor. O mică bucurie nu trebuie să vină doar în anumite momente ale anului, cum ar fi sărbătorile.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)