sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Stradivarius în intimitate. O seară în care Casa Pianului a redevenit salonul viu al muzicii

    de Raluca Medeleanu | 29 martie 2026, 10:40 AM | Cultură | Știri Arad | Topic special

    0

    Casa Pianului de pe strada Episcopiei a revenit în centrul atenției, în seara de 28 martie, printr-un concert între prieteni, al cărei vedetă a fost cu siguranță vioara Stradivarius „Auer, Benvenuti”, veche de 327 ani. Muzica însă nu a început odată cu prima notă, ci cu o poveste. Mai întâi, una despre importanța artei în viețile oamenilor, apoi despre cum notele legau prietenii, chiar în vremuri de demult.

    Gazda serii, Mihai Săcui, a deschis evenimentul cu un discurs cald, evocând rolul acestui loc ca punct de întâlnire pentru cei care caută sens și dezvoltarea comunității prin cultură, subliniind că în public se află de această dată și musafiri din alte părți, de la Asociația Vinbolia (din Jimbolia), care la rândul lor încearcă să facă pentru locuitorii orașului din care provin un lucru similar cu crezul Casei Pianului.

    concert Stradivarius

    Sub sunetul aplauzelor, și-au făcut apariția apoi violonistul Erik Schumann și violistul Răzvan Popovici, doi prieteni legați printr-o colaborare artistică, consolidată în jurul proiectelor inițiate de Asociația Sonoro.

    Schumann, unul dintre cei mai apreciați violoniști ai generației sale în spațiul german, are o identitate culturală complexă: cu rădăcini românești pe linie paternă (Timișoara), mamă japoneză și o formare artistică în Germania, elemente care par să se regăsească subtil în expresivitatea sa.

    Alături de el, Popovici, violist cu o carieră solidă pe marile scene europene, este nu doar interpret, ci și inițiatorul „Sonoro”, unul dintre cele mai importante proiecte culturale din Europa Centrală și de Est, recunoscut pentru capacitatea sa de a aduce împreună artiști de top și de a revitaliza spații culturale prin muzică de cameră. De menționat că printre bursierii Sonoro s-a numărat în trecut și arădeanul Ștefan Șimonca-Oprița, violonist multipremiat în străinătate, care de anul trecut este concertmaestru al Filarmonicii Arad.

    Erik Schumann și Răzvan Popovici au sosit la Arad cu câteva zile în urmă, ei înregistrând împreună un videoclip cu duetele de Mozart (în Do major, KV 423 și în Si bemol major, KV 424), în minunata sală roșie a Pinacotecii Complexului Muzeal, care va putea fi vizionat peste câteva luni online.

    Erik Schumann și Răzvan Popovici Sonoroconcert stradivarius 2

    Programul serii de sâmbătă, la Casa Pianului, a inclus aceste duete de Mozart, despre care Răzvan Popovici a dezvăluit o poveste interesantă: compozitorul ar fi scris aceste lucrări într-un gest de sprijin pentru Michael Haydn, aflat în dificultate din cauza unei probleme de sănătate și în pericol de a nu-și putea onora o comandă importantă. Mozart ar fi finalizat rapid cele două duete lipsă, salvând astfel situația, iar muzica păstrează și astăzi acea naturalețe și frumusețe firească, în special în mișcările lente, de o sensibilitate aparte.

    În a doua parte a serii, lucrarea „Sarabande con variazioni” de Johan Halvorsen, construită pe o temă de George Frideric Handel, a adus un contrast vibrant, un dialog spectaculos între vioară și violă, plin de virtuozitate, tensiune și rafinament baroc reinterpretat

    În acest cadru intim oferit de „Camera Pianului”, vioara Stradivarius la care a cântat Erick Schumann nu a fost doar auzită, ci simțită în întreaga ei profunzime. Fiecare sunet părea să prindă contur în aer, fără distanță, fără artificii. Doar muzică, în forma ei cea mai directă.

    Concertul nu s-a încheiat abrupt, ci s-a stins treptat în aplauze și emoție, lăsând în urmă senzația rară că ai participat nu doar la un eveniment, ci la o clipă de continuitate culturală, în care trecutul și prezentul s-au contopit prin sunetul notelor.

    Citește și:

    Maestrul Răzvan Popovici ne-a împărtășit cum a ajuns SoNoRo Conac un simbol al speranței culturale | Interviu

    Încă o încercare. Primăria vrea din nou fonduri europene pentru Teatrul de Marionete, după proiectul ratat

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.