joi, 20 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Stațiunea Mamaia Nord a fost înființată oficial luni, 14 august 2023. S-a semnat avizul și a fost predat primăriei Năvodari

    de Special Arad | 15 august 2023, 9:17 AM | Naţional | Turism

    1

    Ministrul Economiei Ştefan-Radu Oprea a semnat, luni la Năvodari, avizul de înfiinţare a Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) „Staţiunea Mamaia Nord” şi l-a înmânat primarului oraşului Năvodari, Florin Chelaru. Prin această decizie, Stațiunea Mamaia Nord va fi obiectiv separat de investiții.

    Totodată, primarul oraşului Năvodari Florin Chelaru a transmis că OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă oficializarea parteneriatului puternic dintre operatorii din turism de pe litoral şi Primăria Năvodari.

    „Am demarat înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord încă din anul 2021, însă modificările legislative ulterioare ne-au pus în situaţia de a relua anumite etape procedurale. Dar, cel mai important, astăzi am primit oficial, din partea domnului ministru Ştefan Radu Oprea, avizul Ministerului Economiei şi Turismului pentru înfiinţarea OMD Staţiunea Mamaia Nord, ceea ce înseamnă că staţiunea noastră de suflet are de acum toate pârghiile pentru a se dezvolta şi a creşte.

    OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă, în primul rând, oficializarea parteneriatului puternic dintre operatorii din turism  de pe litoral şi Primăria Năvodari. Suntem o singură echipă de acum, deciziile le luăm împreună şi avem ca obiectiv comun realizarea unui turism la cele mai înalte standarde. OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă, în egală măsură, accesul la fonduri europene pe care Primăria, ca autoritate publică locală, nu le putea accesa.

    Vor fi mulţi bani europeni care vor ajunge în dezvoltarea staţiunii, de la infrastructură, modernizarea spaţiilor publice, promovare şi până la organizarea de evenimente”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, conform sursei citate.

    Cum este formată Stațiunea Mamaia Nord

    OMD „Staţiunea Mamaia Nord” este formată din Consiliul Local Năvodari, Organizaţia Patronală Mamaia Nord şi Holiday Beach SRL.

    Prin HCL nr. 141/24.07.2023 a fost aprobată modificarea Statutului Asociaţiei Organizaţiei de Management al Destinaţiei „Staţiunea Mamaia Nord”, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 626/29.03.2023 pentru modificarea şi completarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei aprobată prin Ordin nr. 1.293/2022 şi urmare Hotărârii nr. 2/04.07.2023 a Adunării Generale a Asociaţiei OMD „Staţiunea Mamaia Nord”.

    Documentaţia transmisă către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a fost analizată şi validată de către „Comisia de avizare privind înfiinţarea OMD-urilor în România”, în conformitate cu prevederile procedurii în vigoare.

    Prin parteneriatul public-privat, OMD „Staţiunea Mamaia Nord” va elabora şi implementa strategia de dezvoltare şi marketing turistic la nivel local.

    Printre obiectivele asumate de cei trei membri fondatori se numără creşterea gradului de valorificare a potenţialului turistic din destinaţie, prelungirea duratei sejururilor şi creşterea numărului de vizitatori, identificarea măsurilor pentru a reduce sezonalitatea, sporirea notorietăţii brandului turistic şi promovarea durabilităţii întreprinderilor de profil.

    Citește ultimele știri pe Special Arad AICI

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu suna mai bine „Stațiinea Năvodari” ?
      Așa pare un „apendice” a Stațiunii Mamaia, care, de alfel, pt mulți turiști, are conotație de snobism, cocslari și prețuri exorbitante…😉
      .
      Situația de față nu e deloc similară cu Stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud, mai ales că „vechea” Mamaie nu se va numi „Mamaia Sud”.😎

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.