Stați calm și citiți mesajul. Nu e cazul să vă panicați vineri și luni
Începând de mâine (vineri), 21 septembrie 2018, Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT” va fi testat și la nivelul județului Arad. După care din nou, luni (24 septembrie).
Mâine, 21 septembrie, în intervalul 10.00 – 12.00, la nivelul județului va fi transmis un mesaj în patru localități din județ (Ineu, Chişineu Criş, Sebiş, Bârzava), iar în intervalul 17.00 -19.00, într-o zonă a municipiului Arad.
Aceste teste vor fi reluate în ziua de 24 septembrie, la nivelul întregului județ, în aceleași intervale de timp.
În ziua de 26 septembrie, între orele 10.00-12.00 și 17.00-19.00, vor fi transmite mesaje de avertizare către toate localitățile din România.
Mai mult decât atât, în perioada următoare vor fi puse la dispoziția publicului informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și operatorul de telefonie mobilă, pentru recepționarea mesajelor de avertizare.
Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră.
Telefoanele aflate în aria de acoperire a zonelor testate și care au această opțiune configurată vor recepționa mesajul de test „Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Județului Arad”. Modul de afișare și sunetul mesajului de avertizare sunt diferite în funcție de modelul telefonului mobil.
IMPORTANT!
• MESAJELE AU ROLUL DE A TESTA APLICAȚIA!
• PERSOANELE CARE PRIMESC MESAJUL NU TREBUIE SĂ INTRE ÎN PANICĂ, NU ESTE O SITUAȚIE REALĂ, NU SE VA LUA NICI O MĂSURĂ (ADĂPOSTIRE, PĂRĂSIREA ZONEI ETC.)
Accesând https://ro-alert.ro/ vă puteți configura telefonul mobil pentru recepționarea mesajelor.
Primirea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)