Statele Unite analizează posibilitatea finanţării reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă
Departmentul Energiei din Statele Unite analizează posibilitatea implicării în finanţarea construcţiei reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, anunță ministrul Energiei, Virgil Popescu, după o întâlnire pe care a avut-o cu secretarul adjunct pentru Energie din SUA, David Turk.
„Am avut o întâlnire de lucru foarte bună cu David Turk – Secretar adjunct pentru Energie din Statele Unite – pentru a discuta despre stadiul proiectelor prevăzute în Acordul între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România. Oficialul american a transmis că DOE (Department of Energy) analizează posibilitatea implicării în finanțarea construcției reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, pe lângă suportul financiar pe care îl vom avea și de la EximBank”, a scris Virgil Popescu joi, într-un mesaj pe Facebook.
Ministrul a mai discutat cu oficialul american despre „proiectul SMR-urilor (centrale cu mini-reactoare nucleare – n.r.), despre situaţia actuală din regiunea noastră, inclusiv a sistemului energetic din Ucraina şi Republica Moldova, state afectate din cauza războiului agresiv al Rusiei”.
„Am transmis că România susţine cele două state şi vom continua să o facem şi le mulţumim SUA pentru suportul acordat până acum şi pe viitor. România şi SUA au un parteneriat strategic solid, iar energia reprezintă o componentă importantă în prezent şi pe viitor”, a mai adăugat Virgil Popescu.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)