miercuri, 15 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Starea lui Mircea Lucescu s-a agravat: fostul selecționer, transferat la ATI

    de Special Arad | 5 aprilie 2026, 12:39 PM | Naţional | Sport

    0

    Starea de sănătate a antrenorului Mircea Lucescu s-a înrăutățit, acesta fiind transferat în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalul Universitar de Urgență București, potrivit informațiilor transmise oficial de unitatea medicală și citate de Agerpres.

    Reprezentanții spitalului au precizat că, sâmbătă seară, pacientul a prezentat aritmii cardiace importante, care au fost tratate de echipa de gardă din secția de cardiologie. În cursul nopții de duminică, însă, acestea au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament, ceea ce a impus transferul de urgență în secția ATI.

    „Starea pacientului s-a înrăutățit, necesitând transferul în secția de Anestezie și Terapie Intensivă”, au transmis oficialii spitalului, menționând că, pentru moment, nu există alte elemente noi privind evoluția stării de sănătate.

    Informațiile sunt confirmate și de alte surse media, care redau comunicatul unității medicale și subliniază gravitatea situației. Potrivit acestora, Mircea Lucescu a suferit vineri un infarct miocardic acut, în timp ce se afla internat, după ce medicii au descoperit probleme cardiace în timpul analizelor efectuate înainte de externare.

    Conform declarațiilor managerului spitalului, Cătălin Cîrstoiu, citate de presă, infarctul a fost depistat în fază de instalare, iar intervenția medicilor a permis stabilizarea pacientului, chiar dacă episodul cardiac s-a produs.

    Mircea Lucescu şi probleme sale de sănătate

    Fostul selecționer al României se confruntă cu mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă. În 2026, acesta a fost internat de mai multe ori, suferind episoade de fibrilații, o infecție și o tahicardie ventriculară, inclusiv un incident petrecut recent la baza de pregătire de la Mogoșoaia.

    Citeşte şi: Stare critică pentru Mircea Lucescu! A suferit un dublu infarct în aceeași zi și este în stare gravă la Spitalul Universitar

    Reprezentanții Spitalului Universitar au făcut și un apel public la respectarea vieții private: „Facem apel la respectul tuturor pentru intimitatea și demnitatea oricărui pacient internat”.

    Mircea Lucescu, unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc, a ocupat funcția de selecționer al echipei naționale în perioada 2024–2026.

    Citeşte şi;

    Asociația Rangerilor din România: incidentul din Lunca Mureșului, „atac direct asupra autorității statului”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.