Dorit de Rednic la UTA, Alexandru Stan a ajuns la Oțelul Galați
Alexandru Stan este unul dintre jucătorii pe care Mircea Rednic i-a dorit în această iarnă la UTA. Jucătorul Rapidului, care a fost împrumutat în prima jumătate a sezonului la Buzău, a ajuns în cele din urmă la Oțelul Galați.
Alexandru Stan evoluează ca vârf de atac, a marcat un gol pentru Gloria Buzău în actualul sezon, într-un meci cu Unirea Slobozia, și era dorit de Rednic la UTA și pentru că îndeplinește condițiile regulii U21.
În cele din urmă, însă, tânărul atacant de 19 ani va continua în a doua parte a sezonului în SuperLiga, dar în tricoul celor de la Oțelul Galați, scrie iAMsport.ro.
Deocamdată, de la UTA au plecat în această iarnă portarii Robert Popa și Alexandar Mitrovic, iar de la Universitatea Cluj a ajuns la Arad portarul Andrei Gorcea. Este unicul transfer anunțat până acum de clubul arădean care încearcă să se despartă de fotbaliști ca Ze Pedro, Kadiri și alții, în timp ce Eric Omondi nu s-a prezentat pe pregătiri.
În zilele care urmează, UTA îl va prezenta pe atacantul englez Shayon Harrison, fotbalist crescut de Tottenham care a jucat în ultimele două sezoane la Poli Iași.
Citește și:


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)