Srilankezi ascunși într-un camion pentru a trecere ilegal granița, depistați la PTF Nădlac II
Cinci srilankezi cu vârste cuprinse între 31 și 48 de ani au fost depistați de polițiștii de frontieră de la Nădlac II, ascunși într-un locaș special amenajat, într-un camion, pentru a trece ilegal granița în Ungaria. Automarfarul transporta pal, destinația finală fiind Italia.
„În data de 28 august, în jurul orei 00:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pal pe ruta România – Italia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, într-un locaș special amenajat (perete dublu), cinci cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 31 și 48 de ani, intrați legal în România.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.
Citește și: Două tone de deșeuri metalice au fost găsite de polițiștii de la Arme, la Livada
Comentariile portalului
Pentru o corectă informare, în acest proiect nu este firma Pro Arhitectura. Proiectul, aşa cum am amintit, e câştigat de firma Elsaco din Botoşani, care a realizat (...)
Încă o tâmpenie a ,,băieților deștepți,,din energie executanți fideli ai ordinelor primite de la Bruxelles! Să plătești încălzirea așa (...)
Stați liniștit/ă că aflăm care este adevărul și-l vom prezenta într-un alt material. Ciudat este faptul că până astăzi nimeni nu ne-a comunicat nimic, (...)