„Spiridușii” lui Moș Crăciun au ajuns și la Felnac și Secusigiu! O farmacie și Crucea Roșie Arad, complicii iubitului personaj de la Polul Nord





Se spune că Moș Crăciun ajunge, mai devreme sau mai târziu, la toți copiii care îl asteaptă, de aceea voluntarii filialei arădene de Cruce Roșie, care în această perioadă au dublă „specializare”, atât de voluntari cât și de spiriduși ai lui Moș Crăciun, au realizat o binevenită acțiune de împărțire a unor cadouri, ce au ajuns la copii din două localități arădene, care au scris Moșului, ne anunță dr. Beniamin Dragoș, președintele Crucea Roșie Arad.
„Prin bunăvoința celor de la Farmaciile Hedera Helix, astăzi (nr. miercuri), un număr de 100 de copii din comunele Felnac și Secusigiu au primit pachete cu dulciuri. Pe această cale dorim să mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei frumoase acțiuni, voluntarilor noștri, care au răspuns prezent, cât și celor doi primari ai comunelor amintite mai sus care ne-au însoțit în deplasarea noastră prin aceste localități”, a transmis Crucea Roșie Arad.
Comentariile portalului
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?
Mulțumim Falcă
DNA sa verifice exploatarile ilegale de agregate minerale in arie protejata efectuate in perioada 18.03.2025 si 16.04.2025 in zona 3 Insule, de catre Tehnodomus. Aproximativ 23.000 mc de agregate minerale exploatate fara documente legale. (...)