Sperietură în ajunul Anului Nou, pentru o familie din Beliu. A dispărut un neam cu probleme psihice





Comunicat. Bărbatul în vârstă de 39 de ani a părăsit domiciliul încă de la primele ore ale dimineții fără ca ceilalți membrii de familie să se îngrijoreze, acest lucru fiind o obișnuință a acestuia. Însă, după lăsarea serii, familia a început să-și facă griji deoarece bărbatul încă nu s-a întors.
Astfel, au început căutările familia anunțând dispariția, atât prin intermediul rețelelor de socializare, cât și prin apel la 112.
Se întâmpla undeva în jurul orei 17.50.
La aproximativ o oră și la peste 30 de km distanță, în orașul Ineu, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu a observat, în apropierea unei stații de carburanți, pe mijlocul șoselei, un bărbat care părea dezorientat.
Jandarmii l-au oprit, iar în urma interacțiunii cu acesta, au înțeles imediat că are nevoie de îngrijiri de specialitate. Repeta într-una un număr de telefon. Unul dintre jandarmi a apelat numărul respectiv, iar la celălalt capăt, a răspuns sora bărbatului care, la aflarea veștii că fratele ei a fost găsit și este în siguranță, i-a rugat pe jandarmi să aibă grijă de el până la sosirea acesteia.
Bărbatul a fost încredințat în siguranță familiei.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este