Spectatorii au acces la turneul Diviziei A2 de volei organizat de ProVolei Arad! Locația: sala de sport a școlii din Grădiște





La finele acestei săptămâni, între 13-15 martie, la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Aron Cotruș” – Gen. 13, din cartierul Grădiște, se va desfășura turneul semifinal al seriei de vest – Divizia A2 la volei masculin. Surprinzător, meciurile vor putea fi urmărite de spectatori. „Vom juca cu spectatori, până la 100, așa cum prevăd noile dispoziții”, ne-a declarat prof. Radu Sabău, președintele clubului arădean.
Participă echipele: UVVG ProVolei Arad, CSM Suceava, Știința Bacău și CSU Brașov. Primele două clasate se califică la turneul de promovare în prima ligă, alături de alte două gupări din seria Est, care se duelează, în weekend, la un turneu organizat de Steaua București.
Meciurile se vor desfășura astfel: vineri – de la orele 16,00 și 18,00; sâmbătă și duminică – de la orele 10,00 și 12,00 cu precizarea că echipa arădeană va juca zilnic al doilea meci. „Tragerea la sorți a etapelor va avea loc la ședința tehnică de joi seara”, a completat prof. Sabău.
UPDATE. Turneul semifinal al Diviziei A2, seria de Vest, nu se va mai disputa la finele acestei săptămâni (13-15 martie), fiind amânat, joi, de către Federația Română de Volei.
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!