Spectaculos! Podul care intră în mare între Danemarca și Suedia (Galerie foto)




Oresund Bridge leagă Danemarca de Suedia, mai precis aria metropolitană a orașului Copenhaga de cea a oraşului Malmö. În lungime totală de peste 16 km, reprezintă o legătură dublă, cale ferată și autostradă, între cele două țări.
De fapt, este un pod care pleacă din Suedia până la insula Peberholm, de unde se continuă cu un tunel, Drogden Tunnel, până în Danemarca. Fiecare dintre aceste trei secţiuni reprezintă o realizare tehnică deosebită. Podul propriu-zis, susţinut de cabluri, cu cei 7.845 de metri lungime, este unul dintre cele mai mari construcţii de acest gen din lume, cu cea mai mare deschidere (490 de metri) între două picioare care cântăreşte 82.000 de tone pe metru. Deşi traficul naval în zonă se desfăşoară pe partea tunelului, cel mai înalt stâlp are 204 metri. La partea superioară se află o şosea pe patru benzi, pe sub care trece o cale ferată dublă, înălţimea medie a podului fiind de 57 de metri.
Pe Insula Peberholm are loc trecerea de la pod la tunel. Peberholm este o insulă artificială, construită special în acest scop, lungă de peste doi km şi lată de câteva sute de metri, nepopulată, care aparţine Danemarcei. Drogden Tunnel pleacă de la mijlocul insulei şi, după ce străbate 3.510 metri pe sub mare, se mai continuă cu două tuneluri de 270 de metri pe uscat. Raţiunea pentru care nu s-a construit în loc de acest tunel un alt pod este că ar fi fost prea aproape de Aeroportul Copenhaga.
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)