Spectacol de teatru: „Diaconița Olimpiada” – sâmbătă, ora 18, Filarmonica de Stat Arad

Consiliul Judeţean Arad îi invită pe toți doritorii sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 18.00 la spectacolul „Diaconiţa Olimpiada” ce va avea loc la Filarmonica de Stat din Arad. În cadrul acestuia vor fi prezentate modele de viaţă creştină într-o lume cu valori în criză. Mai mult, spectatorii vor putea auzi şi confesiunea unei femei aflate în căutarea sensului existenţei şi a lui Dumnezeu.
„Diaconiţa Olimpiada” este o adaptare după scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către diaconiţa Olimpiada (sfârşitul sec. IV şi începutul sec. V), cu actriţa Ana Calciu, în regia lui Marian Popescu, realizat sub coordonarea Prea Sfinţitului Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Actualitatea textului adaptat constă în faptul că răspunde şi multor întrebări ale omului contemporan. Acesta mângâie pe cei în durere şi îndeamnă pe cei în suferinţă şi necaz la răbdare şi rugăciune.
Din exil, Sfântul Ioan Gură de Aur a avut o vastă corespondenţă, fiinf păstate 236 de scrisori adresate unui număr mare de persoane. Cele mai complexe şi elaborate sunt adresate unui personaj feminin, ,,Diaconiţa Olimpiada”, cea care a ctitorit prima mănăstire de maici din Constantinopol.
Comentariile portalului
Vazand aiurelile propuse pentru Arad. Pun o intrebare : I-a cautat cineva pe consilieri, comisie de circulatie etc. Ce legaturi au cu Aradul ? Am impresia ca sunt " vinituri ".
Bineinteles studii de fezabilitate pe zeci de mii de euro de care s-a ales nimic,alte studii si alte proiecte, si vor mai fi si pentru statuie etc. Clasic pentru (...)
Aproape 5 milioane de euro mi se pare mult pt o amenajare mai mult peisagistică patronii de la firma constructoare Tehnodomus sunt cei mai mulțumiți. Mult mai logică era (...)