Soția unuia dintre infractorii fugitivi, plasată sub control judiciar pentru înlesnirea evadării
Soţia unuia dintre cei doi infractori care au fugit, vineri, de sub escorta Poliției, ulterior prinși, este cercetată de către procurori pentru înlesnirea evadării şi a fost plasată sub control judiciar. Soția evadatului a făcut rost de o mașină, un telefon și o cartelă pentru a îi veni în sprijn.
Primul evadat a fost prins la scurt timp după evadare din fața Parchetului, pe maulul Mureșului, al doilea a fost prins mai târziu, tot vineri, în zona Iratoșu, oamenii legii având informații că evadarea a fost planificată și că era așteptat de o mașină, cu care să poată să dispară repede.
Iată ce transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad despre dispunerea acestei măsuri:
„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus la data de 05.10.2024 punerea în mişcare a acţiunii penale față de două persoane, pentru comiterea infracțiunii de evadare, prev.de art.285 alin.1 C.pen. și față de o a treia persoană, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnirea evadării, prev.de art.286 alin.1 și alin.2 lit.b C.pen.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că: În data de 04 oct.2024, în jurul orei 12.50, doi inculpati, aflati in stare de arest preventiv, au fost conduși de către o escortă, formată din lucrători de poliție din cadrul IPJ Arad- Centrul de Reținere si Arest Preventiv, în vederea prezentării în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad, sesizat cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive.
După ce au coborât din autospeciala de poliție, în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cei doi inculpați au reușit sa se descătușeze și să evadeze, fugind din custodia poliției. Unul dintre inculpați a fost prins imediat, iar cel de al doilea după câteva ore, în apropierea loc. Iratoșu, jud.Arad.
Evadarea celor doi inculpați a fost înlesnită de soția unuia dintre aceștia, care a procurat un autoturism, un telefon mobil și o cartelă telefonică, autoturismul fiind parcat într-o zonă limitrofă. În cauză s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpată, pentru comiterea infracțiunii de înlesnire a evadării.
Facem precizarea că acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi se pune în mişcare când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă în acest sens, iar controlul judiciar constituie măsură preventivă, activităţi care nu înfrâng principiul prezumţiei de nevinovăție de care se bucură persoanele cercetate”, transmite Parchetul.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)