Sorina Pintea a ieșit din arest și a fost preluată de o ambulanță. Ce interdicții are în timpul controlului judiciar

    de Special Arad | 7 martie 2020, 9:12 AM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, acuzată de luare de mită, a ieșit din arestul Poliției Capitalei, vineri seară, fiind preluată de o ambulanță pentru a fi dusă la spital. Pintea, care s-a aflat în arest de sâmbătă trecută, va fi cercetată sub control judiciar.

    Sorina Pintea a părăsit Arestul Central, fiind așteptată de o ambulanță pentru a fi dusă la spital, potrivit Hotnews.ro.

    Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri ca Sorina Pintea să fie eliberată din arest preventiv și plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care trebuie să respecte următoarele obligaţii:
    -să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;
    -să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
    -să se prezinte la IPJ Maramureş, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de această instituţie ori de câte este chemată.

    De asemenea, Sorina Pintea nu are voie să comunice direct sau indirect cu inculpatul Mihai Coste, precum şi cu martorii George Lucian Tudor, Octavian Niculescu, Marius Mihai Barbul şi Dan Botorce.

    Vineri dimineaţă, Sorina Pintea a fost adusă în instanţă fără cătuşe, iar şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise.

    După aproape două ore de dezbateri, unul dintre avocaţii săi, Viorel Mocanu, a declarat că Sorina Pintea a negat în sala de judecată acuzaţia care i se aduce şi a solicitat înlăturarea de la dosar a mai multor probe, deoarece ar fi fost obţinute nelegal de anchetatori.

    Citește continuarea pe Hotnews.ro

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.