Somnul luminii naște artă albă-neagră – sau ce se mai ascunde prin „meta spațiu”? | Foto





„Lumina este principiul unificator al tuturor eternităților, întunericul este esența. Privind în lumină puternică, devii, din nou, orb, în sensul pur al cuvântului. Precum un copil care se naște în lume, într-o stare de totală surprindere estetică”.
Artiștii Josépha Blanchet, Daniel Dan, Alex Halka Turcin, Andreea Medar, Silvia Moldovan și Cătălin Marius Petrișor – reprezentanții galeriei de artă „META Spațiu” din Timișoara, respectiv kinema ikon din Arad, au transformat vineri seara Muzeul arădean de Artă într-un labirint metastabil care explorează, întoarce pe dos și de-a valma ideea și metafora luminii și a întunericului. Într-o încăpere se doarme virtual cu luminile stinse și sub apusul / răsăritul soarelui, în alte două-trei încăperi domină lumina, obiectele de artă minimală anulând complet tablourile clasice (până și podeaua a fost acoperită cu staniol, reflectând și distorsionând astfel lumina și umbrele din – și în – toate părțile), iar în ultima cameră a muzeului stăpânește din nou bezna, orice urmă de clasicism e ascunsă cu voalul acestui experiment de „Meta Spațiu”, singura imagine distinctă fiind proiecția unei imagini semi-statice, o contemplare inertă a luminii de dincolo de munți din valurile aproape insesizabile ale unui lac.
Pânze negre. Basme curate. Oglinzi. Staniol. Forme transparente, forme imuabile, forme obscure, forțe fragile dar complexe, divizoare, pre-determinate de modul în care percepem dinamica dintre lumină și întuneric… și un cocoș curios și derutat, care nu pricepe meniul zilei și miezul problemei: e dimineață? E miezul zilei? E noapte? E noaptea minții în muzeu sau e reflecția (și reflexia) iluminatoare a artei?
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)