Sofia Vicoveanca, internată la spitalul din Suceava în noaptea de sâmbătă spre duminică, este în stare stabilă
Cunoscuta solistă de muzică populară Sofia Vicoveanca, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan cel Nou din Suceava, din cauza unor probleme despre care nu au fost oferite informații, potrivit Monitorul de Suceava.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Tiberius Brădățan, a declarat că, la solicitarea familiei, nu pot fi făcute precizări privind afecțiunea de care suferă artista, menționând doar că aceasta a fost internată și se află în stare stabilă.
Sofia Vicoveanca s-a născut la 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți (Toporuica de astăzi), localitate situată în apropierea orașului Cernăuți, aflat astăzi în Ucraina, primind la naștere numele Sofia Fusa. Numele de scenă a fost ales la inițiativa directorului ansamblului artistic în care era angajată, care a considerat că numele Sofia Fusa nu avea rezonanță artistică, atribuindu-i numele Vicoveanca, după zona de proveniență, artista copilărind în comuna Vicovu de Jos.
În semn de recunoaștere a activității sale de aproape 50 de ani dedicate muzicii populare românești, Sofiei Vicoveanca i-au fost acordate numeroase distincții, printre care: „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1973), Medalia „Tudor Vladimirescu” clasa I (1975), Medalia „Meritul Cultural” clasa I (1976), Crucea Națională „Serviciul Credincios” clasa a III-a (2002) și Ordinul Național „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2004).
Citește și: Încetinitorul de particule – Rondul de dimineață al lui Lazăr și Lajos în orașul lui Bibi
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)