Șoferii pot verifica online punctele de penalizare și statutul permisului de conducere
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat lansarea unor noi funcționalități pe platforma digitală a instituției, care permit conducătorilor auto să verifice online situația permisului de conducere și numărul punctelor de penalizare acumulate, scrie adevarul.ro.
Începând cu 6 martie 2026, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației” de pe platforma hub.mai.gov.ro, utilizatorii pot vedea direct dacă dreptul lor de a conduce este activ sau suspendat, precum și evidența punctelor de penalizare.
Potrivit reprezentanților ministerului, noua opțiune le oferă șoferilor acces rapid la informații despre sancțiunile rutiere primite și despre statutul permisului, fără a mai fi nevoie de verificări la ghișeu pentru aceste date.
Tot prin intermediul platformei, posesorii de permis românesc pot solicita eliberarea istoricului sancțiunilor rutiere, inclusiv varianta fără sancțiuni, cunoscută drept „istoric alb”. Cererea poate fi transmisă online, prin e-mail, sau depusă direct la unitatea de poliție competentă.
Procedura presupune completarea cererii de către solicitant, transmiterea acesteia către poliție, procesarea documentelor de către instituție și ridicarea istoricului de sancțiuni de la sediul unității de poliție.
Conform Ministerului Afacerilor Interne, documentul este eliberat în medie în aproximativ cinci zile lucrătoare, termenul maxim de procesare fiind de 15 zile. Adresele de e-mail ale structurilor de poliție din București și din județe sunt disponibile pe pagina dedicată a platformei.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)