„Slujbe” și claxoane într-una din cele mai aglomerate zone ale Aradului în zilele de duminică (Foto-Video)





Știri Arad. Duminică – zi de sărbătoare, zi în care în mai toate bisericile sunt ținute slujbe religioase. Slujbe au fost și în intersecția dintre străzile Pădurii cu Dorobanților, respectiv Calea Bodrogului. N-au fost tocmai religioase, nici de pomenire, deși au fost menționate nume de sfinți și au fost pomenite și niște rude, unele chiar decedate.
Șoferii care pătrundeau în intersecție dinspre Piața Obor și-au vărsat nervii, claxonând și înjurând.
Motivul… un alt șofer, unul suficient de nesimțit încât să-și parcheze autoturismul marca Ford, înmatriculat în Arad cu numărul AR 15 EPA, chiar sub semafor, pe prima bandă de circulație. Săracul, i-o fi fost poftă de niște mici și foamea i-o fi întânecat gândirea, că altfel nu ne explicăm de ce și-a parcat mașina tocmai pe drum, într-una dintre cele mai aglomerate zone ale Aradului în zilele de duminică.
Iar „slujbele” și claxoanele au răsunat preț de zeci de minute, zecile de șoferi care ajungeau în spatele primei mașini de la semafor crezând că la volan se află și un șofer care o fi ațipit și n-a văzut că era „verde”. Printre cei care la un moment dat s-au nimerit în spatele „bizonului” s-a aflat și o ambulanță, chiar claxonul specific acestor tipuri de autospeciale atrăgându-ne atenția asupra a ceea ce se petrece în intersecție.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)