Șiria l-a deturnat pe Moș Crăciun, în detrimentul Aradului. Luminile fac diferența (Galerie foto)





„Îi ajută vopseaua”. Cunoașteți reclama de la o anumită vopsea în care un băiețel exact asta spune? În cazul Șiriei am putea spune cam acelaşi lucru. Deşi ornamentele folosite pentru împodobirea orașului sunt cât de cât identice cu cele din Arad, la Șiria „vopseaua” dă mai bine . Adică totul arată mai bine, ornamentele sunt puse îngrijit şi creează o stare feerică, nu sunt lăsate (a se citi aruncate) în plata Domnului așa cum se întâmplă în Arad pe strada Mețianu, unde ornamentele îşi „vomită” firele de pe suport.
Nu dorim să cârcotim aiurea dar ne punem întrebarea: dacă traversezi Șiria, pe toată lungimea sunt ornamente care luminează comuna, la Arad, în zona Vlaicu, de ce nu se pot pune? Nu mai sunt? Totuşi, suntem un oraș de graniță, sute de mii de oameni străini ne tranzitează oraşul. A doua întrebare: dacă am fi reușit să obținem titlul de Capitală Culturală , am fi tratat la fel această mică delăsare ? Ne face plăcere să credem că nu, că în ultimul ceas cineva cu putere de decizie s-ar fi implicat mai mult.
Dar mai este ceva, mai este ceva ce Șiria poate iar Aradul, nu! Șiria poate găzdui un meci de fotbal și exact asta va și face: următorul meci pe care UTA îl va disputa acasă se va juca pe Otto Grefner, la Șiria deci.
După cum spuneam, îi ajută „vopseaua”, și nu fac referire la culoarea politică, ci la stratul de „idei bune puse în practică” care pare lipsi cu desăvârșire în Arad, an de an fiind „îndopați” cu aceleași „murături”.
Comentariile portalului
Nu vrem să-l apărăm nici pe Iohannis, nici Guvernul, nici MAE, și nu știm ce înțelegeți prin „Zero Izolaționism” (poate ați vrut să (...)
Eu o sa votez în turul doi pentru democrație, nu pentru un regim autoritar.
== HELMUT ARE DREPTATE -- 12 MII ARADENI TAMPI AU VOTAT CU KAKARAU CARE NU A FACUT 1 EURO IN 10 ANI SI ALTI 8 MII TAMPI DE ARAD AU VOTAT CU UN MINCINOS NOTORIU . == (...)