Simona Halep – eliminată în turul I la Australian Open!





Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost învinsă, luni, cu 6-3, 6-1, de americanca Shelby Rogers, locul 57 WTA, în primul tur al Australian Open, după o partidă care a durat 75 de minute. Este a doua oară consecutiv când Halep părăseşte această competiţie după prima manşă.
Halep a deschis turneul de la Melbourne pe Arena Rod Laver, dar a jucat la fel de slab ca în meciul anterior, cu sportiva cehă Katerina Siniakova, disputat în turul secund de la Shenzhen.
Simona Halep a lăsat impresia că nu este în plenitudinea forţelor fizice, fiind surclasată de Rogers. Românca a fost lipsită de agresivitate şi de combativitate, serviciul ei al doilea a fost la pământ, iar mişcarea din teren departe de cea cu care a impresionat lumea tenisului. Dincolo de fileu, Rogers a fost ceea ce nu a reuşit Halep, să servească şi să returneze puternic, să joace pe pe marginile terenului şi să domine meciul.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este