Simona Halep, la conferința de presă: „Glezna e inflamată. E imposibil să se recupereze, dar o să trag de mine”





Simona Halep a declarat, sâmbătă, că este imposibil să se recupereze după accidentarea de la gleznă şi după ce a jucat trei ore şi 45 de minute cu Lauren Davis, dar spune că este pozitivă şi că va face totul să continue turneul, la Melbourne. „E inflamată (n.r. – glezna) şi simt durerea. Nu e recuperată. Este imposibil să se recupereze. După meciul de azi, cred că mâine va fi mai rău, dar o să trag de mine şi o să văd ce se va întâmpla”, a spus ea.
Simona Halep, locul 1 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 4-6, 6-4, 15-13, pe americanca Lauren Davis, locul 76 WTA, calificându-se pentru a treia oară în optimile de finală ale Australian Open. Halep a salvat trei mingi de meci la scorul de 10-11, în cea mai lungă partidă a turneului, care a durat trei ore şi 45 de minute. Meciul Simona Halep – Lauren Davis a avut 48 de ghemuri, la fel ca întâlnirea dintre americanca Chanda Rubin şi spaniola Arantxa Sanchez Vicario (6-4, 2-6, 16-14, în sferturi), care deţinea recordul la Melbourne, la simplu feminin, din 1996. Ca durată, cu trei ore şi 45 de minute jucate, partida de sâmbătă este a patra din istoria Australian Open, conform news.ro.
Sursa foto: Site-ul oficial al Turnelui de la Melbourne
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!