Simona Halep a câştigat finala de la Montreal, al 14-lea trofeu WTA al carierei sale
Simona Halep e campioana de la Montreal 2016, după o finală dominată categoric, scor 7-6 (2), 6-3 în faţa americancei Madison Keys (12 WTA)!
Meciul a durat o oră şi 16 minute. În primul set, ambele jucătoare şi-au pierdut de foarte multe ori serviciul. Românca a servit de două ori pentru set, la 5-4 şi 6-5, dar a concretizat abia în tiebreak. Halep a început cu break setul secund şi nu a cedat avantajul până la final, scrie MEDIAFAX.
Ambele tenismene au avut procentaje medii de reuşită la serviciu, în jur de 50%. Keys a fost jucătoarea ofensivă, care a riscat mai mult, înregistrând 22 de mingi direct câştigătoare, în comparaţie cu cele 4 ale Simonei. Însă americanca a greşit foarte mult, în special cu reverul, şi a avut 45 de erori neforţate (faţă de doar 19 Halep). Diferenţa s-a făcut în momentele importante, iar românca a câştigat doar şase puncte mai mult decât adversara.
„În primul rând, vreau să le mulţumesc suporterilor pentru că au venit. A fost o săptămână minunată, în care am fost susţinută atât de români, cât şi de canadieni”, a declarat Halep, la finalul partidei.
În urma acestui rezultat, bilanţul întâlnirilor directe dintre Keys şi Halep a devenit 3-1 pentru româncă. Simona câştigase şi precedenta confruntare din acest an, în optimile turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, scor 6-7 (5), 6-4, 6-3.
Pentru parcursul perfect de la Montreal, Simona Halep va primi 900 de puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 497.700 de dolari. De luni, românca în vârstă de 24 de ani va urca pe locul 3 în ierarhia WTA, depâşindu-le pe Garbine Muguruza (Spania) şi Agnieszka Radwanska (Polonia).
Simona este prima jucătoare care a bifat două finale consecutive la Rogers Cup de la Jennifer Capriati, în 2001 şi 2002. În 2015, Halep s-a oprit în ultimul act al competiţiei care s-a desfăşurat la Toronto. În urma succesului de la Montreal, Simona Halep a ajuns la 23 de victorii în ultimele 26 de meciuri în circuitul WTA, cu titluri la Madrid şi Bucureşti (ambele pe zgură). De cealaltă parte, Madison Keys rămâne cu 21 de succese în ultimele 25 de confruntări, cu finală la Roma (zgură) şi titlu la Birmingham (iarbă).
Este al 14-lea trofeu din carieră pentru jucătoarea din România. Până acum, Simona Halep a câştigat două trofee Premier Mandatory (Madrid şi Indian Wells) şi a fost finalistă la Roland Garros şi Turneul Campioanelor de la Singapore în 2014.
Simona Halep va juca duminică şi finala de dublu de la Montreal, alături de Monica Niculescu, împotriva rusoaicelor Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, favorite 4 la câştigarea trofeului.
Sursa: Mediafax
Comentariile portalului
Ati distrus acest ștrand încentul cu încetul începând din anul 2004 de la începutul maldatului îi Falcă acum nu mai aveti Ce să faceți cu ștrandul pentru că este (...)
Se aplică postulatul: ,,întâi facem și apoi gândim!".Ce pretenții să ai de la niște persoane aflate în funcții de conducere care au trecut prin ș (...)
Afganii vin dintr-un mediu salbatic si se comporta peste tot la fel. Sunt paraziti in vestul Europei traind in majoritatea cazurilor din ajutoare sociale. La capitolul infractiuni sunt numarul 1 in (...)