sâmbãtã, 24 februarie, 2024

Special Arad Logo

    Simi

    Pe Simi nu aveai cum să nu îl bagi în seamă.

    Chiar dacă nu făcea nimic pentru asta, mersul său inconfundabil și zâmbetul care încerca să se ascundă pe la colțurile gurii atrăgeau privirea.

    Nu am lucrat niciodată cu el într-o redacție, dar, în anii nouăzeci, două mii, era greu, dacă lucrai în presă, să nu te întâlnești cu el la o masă de terasă din centru, acolo unde se tupilau redacțiile, nu foarte multe, dar în continuă schimbare ale presei postrevoluționare arădene.

    Pentru mine avea o atenție, mai precis un interes deosebit. Nu le explicita, dar erau evidente.

    De altfel, Simi avea această trăsătură a timidului ajuns în presă: în relațiile personale își ascundea emoțiile, slobozindu-le în articolele inconfundabile pe care le publica a doua zi. S-a specializat în politică, dar asta era doar un camuflaj, o deturnare a atenției. Ținta sa era dincolo de politică, viza valorile esențiale ale omului, dar avea și luciditatea să realizeze că în presa cotidiană există o limită peste care nu este foarte bine să te înalți.

    Politica însă interesează pe toată lumea, iar în anii despre care vorbesc acest interes nu a fost încă subminat de avalanșa derizoriului din spațiul online, era, în timpul evenimentelor tumultoase de atunci, în plină desfășurare.

    Îmi aduc aminte că de fiecare dată la acele întâlniri, nu foarte multe, dar cu atât mai intense, ajungeam în cele din urmă și la problema națională. Așa a fost să fie, Adevărul de atunci mergea pe o linie naționalistă puternică impusă de redactorul-șef ajuns în cele din urmă și parlamentar, iar eu, ce să fac, eram ungur din naștere.

    Vă mărturisesc acum că Simi a fost singurul jurnalist naționalist român cu care eu, ungurul, mă înțelegeam de minune. Odată pentru că intuiam că în spatele pornirilor sale vehemente se ascund și alte lucruri, nu doar înverșunarea politică, dar în mod decisiv pentru că realizam că stau de vorbă cu un om care nu confundă omenia cu această înverșunare.

    Simi era de fapt un om bun care încerca să ascundă acest lucru prin tot felul de tertipuri pe care ți le oferă presa, dar dacă reușeai să treci dincolo de asta ajungeai la acea bunătate care nu mai are nevoie de explicații.

    Și pentru că puținele noastre întâlniri începeau și se terminau mereu cu o poantă, uite, Simi, îți spun acum una care nu este poantă: toate trec, trecem și noi cu toții, ceea ce rămâne este acel ceva pentru care un om este uitat sau revine mereu în atenție: bunătatea.

    Îți spun eu, cu toate problemele și grijile pe care le-ai avut, cu Sfântul Petre n-o să ai probleme.

    Pe biletul de intrare în rai este scris un singur cuvânt: bunătate. Restul nu contează…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.