Și-a lăsat copiii fără mamă după ce s-a urcat mort de beat la volan și s-a izbit cu mașina de o clădire din localitatea arădeană Odvoș. Bărbatul de 44 de ani și cei doi copii au fost răniți

Un bărbat de 44 de ani, din Arad, și-a nenorocit familia după ce a urcat la volan rupt de beat. Totul s-a petrecut sâmbătă noaptea, în jurul orei 23:25, atunci când acesta se îndrepta pe Drumul Național 7, din direcția Deva spre Arad, când în localitatea arădeană Odvoș, într-o curbă, acesta a pierdut controlul volanului, autoturismul izbindu-se violent de clădirea bisericii din localitate.
Ca lucrurile să fie și mai dramatice, în mașina condusă de D.M. se afla și soția acestuia, dar și cei doi copii ai lor, în vârstă de 3, respectiv 6 ani. Și dacă faptul că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan nu ar fi fost suficient, acesta a și apăsat pedala de accelerație exagerat de mult, ținând cont și de faptul că afară ploua, iar asfaltul era umed. Sursele noastre spun că acul de pe kilometrajul autoturismului s-ar fi blocat la 130km/h.
În urma accidentului, soția acestuia, în vârstă de 36 de ani, a decedat, iar șoferul și cei doi copii au fost răniți și au ajuns la spital.
Accidentul este confirmat și de către autorități, prin vocea reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
„La data de 7 septembrie a.c., în jurul orelor 23:25, un bărbat de 44 de ani din Arad, a condus un autoturism pe D.N. 7, dinspre Deva înspre Arad, pe raza localității Odvoș, iar la km 498 + 500 m., într-o curbă periculoasă la stânga, din cauza consumului de alcool (0,84 mg./l. alcool pur în aerul exiprat) și a vitezei excesive și neadaptate condițiilor de drum(carosabil umed și ploaie), a pierdut controlul asupra autoturismului și a ieșit de pe partea carosabilă, oprindu-se într-un imobil de pe marginea drumului. În urma evenimentului a rezultat decesul pasagerei din față, în vârstă de 36 de ani, rănirea conducătorului auto și a doi minori de 3 și 6 ani. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Adina Aconstantinesei.
Comentariile portalului
Sunt suficiente câteva cuie bătute în trunchiul copacului in diferite locuri pentru cei care vor să oprească drujbisti să-și facă treabă. Vreau sa vad ce Dorel (...)
Ati achizitionat acele aparate de 150.000 RON - oare le si folositi? Sau din prea multa competenta, va dati cu parerea asupra unor arbori de 150 de ani? Ne vedem diseara la (...)
nu a fost gol dar au semnalizat iar eronat off side arbitri de 2 lei