Shimon Peres dezvăluie pe Facebook că s-a deghizat pentru a ajunge la negocieri secrete





Preşedintele israelian Shimon Peres a dezvăluit vineri, publicând fotografii pe Facebook, că s-a deghizat la mijlocul anilor ’70 pentru a sfida vigilenţa grănicerilor şi a se duce în Iordania la negocieri secrete cu regele Hussein.
„Purim nu este singurul moment în care te poţi deghiza. Iată deghizarea pe care am făcut-o la mijlocul anilor ’70 (…), în timp ce mă duceam la întâlniri cu regele Husein al Iordaniei înainte de semnarea acordurilor de pace”, scrie Peres pe pagina sa de Facebook.
În fotografii, Peres, care a avut un rol central în negocierile ce au condus la Tratatul de Pace dintre Israel şi Iordania, semnat în 1994, este foarte greu de recunoscut, apărând deghizat cu barbă şi perucă şi purtând pe cap o pălărie Borsalino.
Sărbătoarea Purim, care va fi celebrată duminică şi luni, comemorează, potrivit tradiţiei ebraice, victoria evreilor împotriva lui Haman, un vizir din Imperiului Persan care a trăit în secolul V înainte de Hristos.
Cu ocazia acestei sărbători, evreii organizează carnavaluri, libaţii şi petreceri stradale.
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo