vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Sfârșit de săptămână solicitant pentru pompierii ISU Arad! Au avut 96 de misiuni de intervenție

    de Special Arad | 7 martie 2022, 12:06 PM | Știri Arad

    0

    (foto: ISU Arad)

    96 de misiuni au avut pompierii militari arădeni în acest sfârșit de săptămână, în perioada 4 – 6 martie. Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldis” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat în acest această perioadă misiuni de intervenție în teren după cum urmează:

    – 84 cazuri SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.

    – 9 misiuni de stingere și intervenție, din care:

    – 9 incendii, dintre care 1 s-a manifestat la case și anexe, iar 8 la vegetație uscată/resturi vegetale.

    – 1 misiune umanitară

    – 2 misiuni de recunoaștere și instruire

    Și in acest sfârșit de săptămână, pompierii militari s-au confruntat cu un număr crescut al incendiilor de vegetație.

    Doar ieri, 6 martie, Detașamentul de pompieri Sebiș – Garda 2 Gurahonț si SVSU Brazii, s-au deplasat la 3 intervenții de stingere a incendiilor de vegetație in loc Gurahont, Brazii și Dieci. Toate cele trei incendii au fost lichidate in aproximativ 4 ore, intervențiile fiind îngreunate de vântul puternic dar și de terenurile curățate necorespunzător
    Au ars aproximativ 67 hectare.

    Cauza probabilă a acestor arderi necontrolate a fost: foc deschis în spații deschise

    Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiș” al judeţului Arad face apel la cetăţeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Chiar in aceste momente, o campanie de prevenire a incendiilor cauzate de vegetația uscată se desfășoară in localitatea Gurahont.

    Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
    – condiţii meteorologice fără vânt;
    – colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
    – executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
    – curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
    – desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
    – asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
    -supravegherea permanentă a arderii;
    – stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
    – interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

    Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.