Am un vecin, Alin, iar un astfel de vecin îi doresc oricui. E, vorba aia, pâinea lui Dumnezeu, n-am văzut om mai harnic ca el, cred că tre’ să-l bați să-l oprești din lucru. Eu nu-l pot bate, așa că nici nu încerc să-l opresc. Îi place și la fotbal -și jucat și văzut -, îi place Barca, mă bate la table, și evident că nu ne-a luat mult timp să ne împrietenim.

Dar nu asta voiam să zic, deși Alin chiar merită o poveste separată pentru că el este o poveste. A venit sâmbătă Alin la mine. Pregătit de lucru, că așa cum v-am spus, nu-l poți opri. Eu eram pregătit de plecare. La meci, normal. Pe când să se apuce de lucru, apare Nicu și-i spune: „vezi că nu-i bine să lucrezi azi, că-i Sfântu Gheorghe”. Noi, eu și Alin, sătui deja de atâtea sărbători, am luat gugălu la puricat. „Băi, Nicule, nu-i nici un Sfântu Gheorghe că zice ziaru’ că-i abia luni, că așa-i de Paști”. Pentru mine a fost bine, că m-am dus la meci, dar Alin săracu s-a pus la lucru că nici Sfântu Gheorghe nu mai îi ce-a fost.

Și luni chiar a fost, dar am uitat și eu și Alin să ne sunăm Ghiorghii că ne-am pus la jucat table. Vreo 5 ore. M-a snopit… Nu m-a scos din marț…

Apropo de marț… Marți chiar a venit Sfântu Gheorghe. Ei, cei de acolo, îi zic Szentgyorgy. A venit Sfântu Gheorghe la Arad, cu trimisa ei, echipa de baschet fete. Sunt campioane de prin Cretacicul Târziu, că am și uitat de când n-am mai luat noi, sau alții, titlul la baschet fete. În Cretacicul Timpuriu am luat și noi câteva titluri, să tot fie vreo nouă. Erau vremuri bune pe atunci la Arad, eram și eu mai mic. Și Doamne ce-mi mai plăceau Moni Broșovszky și Diana Ciupe…

Timpul s-a schimbat, muzica s-a schimbat, numele echipei s-a schimbat, dar pentru fani, pentru tribune, tot „ICIM” va fi până la finalul vremurilor. Intrat în Polivalenta arădeană am observat lucruri noi: era vopsit parchetul. N-am mai fost pe la Polivalentă dinaintea erei noastre. Am devenit și eu suporter de rezultat, m-am dus direct la finală, așa cum vin unii la UTA numai cu Craiova și Rapid.

Prietenul Giuliano (n.m. Junc) mă întreba înainte de meci dacă stau la masa presei. Am fost scurt la răspuns: „Giuliano, n-am mai fost de atâta timp la baschet că mi-e și jenă să mă pun acolo”. „Bine – zice el – stai la firul parchetului”…

În dreapta sus, în capătul sălii, plin de steaguri verzi și un banner pe care stătea scris „Szekely”. Eu m-am gândit la gulaș. În partea dinspre mine, tot în dreapta sus, era cea mai mare parte a galeriei lui ICIM. Îmi păreau cunoscuți și nu m-am înșelat: Zoran, șăfu peste galerie, nelipsit cred de 25 de ani, Muscă mic, soții Emanuel și Adela Botezan, plus mai mulți alții care doar și-au schimbat culorile, din roșu și alb în galben și albastru.

Surpriza a fost dincolo, lângă oficialități. În cealaltă secțiune a galeriei lui ICIM, într-un tricou galben cu un cal mare albastru pe el, cred că Ralph Loren îl cheamă, se afla „Bibi”. Da, chiar el, primarul. Era șăf de galerie, dădea tonul la cântec și ritmul la tobe, iar prin porii lui se vedea cum curge sudoare inscripționată cu I, cu C, cu I și cu M.

La oficială, în primul rând, erau Bîlcea, Cadar și Dodo Cura. Chiar și în aceeași ordine, ei au fost adversarii mei din Polivalentă vreo zece ani. Asta prin anii 2000. Ei la oficială, eu și Mnerie, coechipierul meu și de fotbal și de breaslă, pe parchet. Niciodată nu am știut nici eu și nici Mnerie să ne alegem echipa…

Apropo de Răzvan Cadar. Cândva era șăf peste arbitri la AJF, acum e șăf peste tăt ajefeul. Dar în seara asta a fost iar șăf peste arbitri. Uitați-vă mai jos 😉

Și a început meciul, iar în sală era un vacarm de nedescris. „Hei, hei, hai ICIM!”, cu repetiție, iar cei 1.500 de oameni păreau vreo 15.000. Urlau ai noști, urlau și ai lor, dar pe ai lor nu prea i-am înțeles deși știu că se uitau la… kosarlabda. Am tot auzit că-s bune alea de la Szentgyorgy, dar după primele minute din meci am crezut că ale noastre sunt campioanele. Brankica arăta atitudine, Vaida o aroganță pozitivă prin care parcă le transmitea adversarelor ceva de genul „cine sunteți voi? Sunt la mine acasă și aici nu mă bate nimeni”. Akathiotou își asuma construcția fiecărui atac, Keys și Sutherland câștigau duel după duel, iar Vitulova se lupta sub panou de parcă era la război.

Mi-a luat ceva timp să mă reobișnuiesc cu regulamentul. Am uitat că la baschet nu se trage de timp. Unde mai pun că nu pricepeam nicicum cum vine aia, dublu dribling, sau pași? Pe unde umblu eu mai des, pe la UTA, n-am mai văzut de mult timp un dublu dribling. În schimb, pași au făcut mulți în ultima vreme.

Mnerie al meu măcar știa ce-i dublu driblingul. A văzut câteva când mergea să tragă de fiare la Polivalentă.

Au luat ale noastre primul sfert, apoi în al doilea, Sfântu Gheorghe și-a luat paloșul și a lovit din toate pozițiile. Ale noastre păreau debusolate, ca Van Damme când s-a bătut cu Chong Lee. Dar și prin Rocky am văzut faze din astea. De la 24-17 s-a făcut până la pauză 31-34.

Chiar nu vedeam cum mai își scot ale noastre cămașa, dar tribuna era parte din echipă. Am auzit și celebrul „Lo, lo! Lo, Lo!”, iar apoi punct cu punct ale noastre s-au redresat. După multe, prea multe aruncări de trei ratate, au început fetele să reducă distanța de aruncare și târâș grăpiș ne-am trezit că tabela arăta 50-45 pentru „ICIM”. S-au apropiat cele de la Sepsi la 50-48, apoi iar au fugit ale noastre până la 59-56.

Ne-am speriat puțin când tabela a arătat 61-61 și mai erau trei minute. Trei minute care ne-ar fi făcut să ne facem programul pentru a doua zi în funcție de ICIM, sau dacă pierdea ne vedeam mâine fiecare de treburile noastre. Nu m-aș fi gândit nici un moment că vreme de trei minute, trei minute care în baschet se pot transforma în 13, 15, 17 minute, cele de la Sfântu Gheorghe nu vor mai găsi drumul spre inel.

În uralele fanilor, fetele lui Bulj au zburdat și au învins cu 67-61, o victorie care ne face să ne știm programul pe mâine seară.

Este 2-1 pentru Sepsi la general, dar mereu speranța e cea care moare ultima. Nu avem sală ca la Cluj, ca la Oradea, dar avem fete minunate, avem foame de succes și mai avem și un oarecare pedigree în acest sport. Iar în această seară, Polivalenta a avut suflet, a fost una cu echipa…

Sfântu Gheorghe nu a venit sâmbătă, a venit marți și a luat bătaie. Sfântu Gheorghe mai vine și mâine, miercuri, și vom fi cu toții acolo, pentru a-l bate din nou. Mergem și mâine.

Hei, hei, hai ICIM!

PS: Alin a zis că nu vine, că are ceva de lucru… Eu nu îl pot opri.