sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UPDATE. În premieră, finalele Campionatelor Naționale de volei pe plajă vor avea loc la Arad, în organizarea CS Fan!

    de Dan Lazăr | 22 iunie 2020, 7:41 AM | Coronavirus | Recomandările editorilor | Sport | Știri Arad

    0

    Sportul încearcă să revină, cât de cât, la normal, iar voleiul pe plajă nu face excepție, mai ales că este considerat o disciplină cu risc mediu pentru contaminarea cu noul coronavirus.

    Calendarul pe anul 2020 avea programate, până în cursul zilei de duminică, finalele Campionatului Național de seniori la Mamaia, între 10-16 august, însă noua locație, unde se vor împărți medaliile este, în premieră, Aradul.

    Noua perioadă a „Naționalelor” de volei pe plajă devine 5-9 august, organizarea fiind atribuită CS Fan Arad (președinte Ștefan Gog), care speră că va primi susținere din partea Centrului Cultural Județean Arad, în cadrul sesiuni de proiecte de finanțare nerambrusabilă.

    „Iată că și Aradul nostru se înscrie pe lista scurtă a orașelor care au găzduit în ultimii ani finalele Campionatelor Naționale de volei pe plajă seniori și senioare, alături de Constanța și Oradea. Va fi un adevărat spectacol al acestui frumos sport olimpic, pentru reușita căruia așteptăm alături de noi autoritățile locale și cât mai mulți sponsori. Aradul merită un astfel de eveniment”, ne-a declarat Ștefan Gog. Medaliile naționale se vor împărți pe cele două terenuri de volei pe nisip din cadrul Fan Volley Beach Arena – Baza DJTS Arad („Abel”).

    Reamintim că două din cele trei locuri de pe podiumul de premiere al Campionatului Național de seniori la volei pe plajă din 2019, desfășurat la Mamaia, au revenit Aradului. În disputa pentru medalia de bronz s-au impus reprezentanții CS Fan Arad, Cătălin Lelea și Lucian Bădiceanu, 2-1 cu perechea Doru Ghimeș/Marius Ciortea, clubul condus de Ștefan Gog încheind pentru al șaptelea an consecutiv pe podiumul de premiere!

    Finala mare a opus două echipe surpriză, Cosmin Ghimeș/Marius Iftimie (Tomis Constanța) și Sergiu Gligor/Andrei Crișan (ProVolei Arad), primii devenind, la mare luptă, campioni naționali, scor 2-1. Arădenii clubului prezidat de Radu Sabău au lăsat însă o bună impresie, beneficiind de simpatia aproape generală, în public fiind (și) o inimoasă galerie arădeană, și acest lucru fiind un semn că Aradul a devenit un punct important pe harta voeliului de plajă național.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.