Sergiu Bîlcea: „Proiectul de construcție a trei poduri noi în Arad avansează” (P)
Începerea construcției centurii de sud-est aduce mai aproape Aradul de construcția celor trei poduri noi, asumate de administrația liberală, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„Constructorul începe să lucreze la centură, în aproximativ un an și jumătate ar trebui să avem gata lucrarea, implicit podul rutier peste Mureș și un pasaj peste calea ferată.
În cadrul proiectului de modernizare a traficului între UTA și Aradul Nou, este în construcție un pod, pe strada Șaguna. Este un proiect mai amplu, care prevede încurajarea traficului nepoluant.
Al treilea pod peste Mureș va fi construit în cadrul proiectului de modernizare a căii ferate Arad – Timișoara – Caransebeș, aflat acum în stadiu de proiectare. Acest proiect prevede și un pasaj peste calea ferată, la ieșirea spre Vladimirescu. Toate aceste investiții avansează și vor contribui semnificativ la decongestionarea traficului în municipiul Arad și în jurul orașului, în condițiile în care numărul vehiculelor aflate în trafic este tot mai mare de la an la an”, a spus deputatul PNL Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)