Sergiu Bîlcea, deputat PNL: „Investiții mari în infrastructură la Beliu și Brazii” (P)
Două comune din județul Arad, Beliu și Brazii, au semnat contracte importante pentru infrastructură, prin programul național Anghel Saligny, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
„Pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în comuna Beliu sunt alocate peste 5,9 milioane de lei, iar pentru reabilitarea drumurilor comunale în comuna Brazii sunt prevăzute 8,65 milioane de lei. Aceste investiții ajută la asigurarea unor nevoi de bază ale cetățenilor, la crearea locurilor de muncă și la condiții mai bune pentru atragerea investitorilor. PNL susține investițiile care produc dezvoltare și administrațiile capabile să deruleze proiecte. Felicitări primarilor pentru fondurile obținute, sper să înceapă repede lucrările, iar fondurile să fie utilizate cu succes pentru cetățeni”, a spus deputatul Sergiu Bîlcea.
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vizează realizarea a peste 9.000 km de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și a 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Westfield ca și Westfield, dar te deranjează vecinul, care are centrala fără autorizație, o centrală pe lemne, toată vara taie cu drujba, apoi sparge lemne cu toporul, le (...)
Palcu - la detectorul de minciuni.
@Enola Gay - 15 septembrie 2024 la ora 17:09 A scoate un text din context înseamnă a lua un fragment, adică se face abstacție de conjunctură. Numele bombardierului de tipul Boeing B-29 (...)