Sergiu Bîlcea, antreprenorul devenit politician: „Cea mai mare dorinţă a mea este să le construim copiilor noştri un viitor aici, acasă, la Arad” (P)

    de - | 22 noiembrie 2020, 11:33 AM | Politikos | Topic special

    6

    Este un om pragmatic, de acţiune, care vrea să schimbe lucrurile, să împingă proiectele înainte. Asta este impresia pe care ţi-o lasă foarte repede Sergiu Bîlcea. Abia trecut de 40 de ani, are deja o experienţă notabilă în administraţia locală, după un mandat de consilier local şi unul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

    În administraţie, a venit din mediul de afaceri. La 25 de ani a pornit propria firmă în domeniul transporturilor, care a crescut constant, s-a dezvoltat frumos. Compania lucrează exclusiv cu parteneri din străinătate, iar Sergiu Bîlcea are ceva din stilul de muncă austriac, orientat pragmatic spre organizare şi eficienţă. De aici poate şi ideea pe care a dezvoltat-o în ultimul an: curajul schimbării, dorinţa de a da alt ritm administraţiei, de a produce reforme.

    „Sunt arădean şi nu îmi pot imagina viaţa în altă parte. În această comunitate am crescut şi m-am format ca om. Cea mai mare realizare sunt copiii mei, Alexandra şi Vlad. Cea mai mare dorinţă a mea este să le construim copiilor noştri un viitor aici, acasă, la Arad, într-un oraş frumos, curat, sănătos, verde de la un capăt la altul. Aradul este oraşul pe care îl iubesc, pe măsură ce îl descopăr zi de zi, cu oamenii săi şi poveştile sale, cu istoria sa, valorile şi tradiţiile locului” – sunt ideile simple prin care se defineşte Sergiu Bîlcea.

    „Am crescut lângă stadionul UTA”

    Arădean 100%, Sergiu Bîlcea îşi aminteşte cu bucurie copilăria tipică pentru un tânăr din generaţia sa, cu timpul împărţit între şcoală, sport şi timpul liber petrecut pe malul Mureşului şi la ştrand, dar mai ales lângă stadionul UTA. „Îmi amintesc cu drag copilăria frumoasă, am bătut mingea afară, m-am distrat pe ştrand, m-am bucurat de parcuri şi de malul Mureşului. Tot ce știu am învățat de la arădeni,  la Școala generală nr.4, apoi la Liceul ”Elena Ghiba Birta”, la Facultatea de Ştiinţe Economice (UVVG), dar și cunoscându-i, întâlnindu-i pe stradă, la muncă, în biserică, discutând mereu cu oamenii din orașul meu. Am crescut lângă stadionul UTA, lângă vuietul tribunelor şi pasiunea arădenilor pentru fotbal, care înseamnă şi dragoste pentru Arad. Fac parte din familia UTA-ei, parte din mândria Aradului”, îşi aminteşte el. Pasiunea pentru fotbal l-a îndreptat spre juniorii UTA, s-a bucurat de experienţa de a îmbrăca tricoul legendar al Bătrânei Doamne. Pasiunea a rămas peste ani şi ataşamentul faţă de un simbol al Aradului pe care îl susţine necondiţionat şi dincolo de orice calcul politic.

    „Sunt convins că viitorul ţi-l faci singur cu iniţiativă, curaj şi determinare”

    Este un tip activ, cu iniţiativă şi după doar câţiva ani în care a fost angajat la o firmă cu profilul transport, şi-a deschis propria afacere. „Sunt convins că viitorul ţi-l faci singur cu iniţiativă, curaj şi determinare. Muncesc de tânăr, cred că e singura cale prin care un om se poate împlini. Am început de jos, în transporturi, iar acum, după 20 de ani, pot spune că am reușit să construiesc o firmă ce merge bine. Înţeleg ce înseamnă economia reală, responsabilitatea şi grija pentru alţii”, spune Sergiu Bîlcea. Admite că experienţa în domeniul afacerilor l-a învăţat ce înseamnă eficienţa, munca pe proiecte clare de dezvoltare. Impactul cu administraţia locală nu a fost uşor, pentru că lucrurile acolo se mişcă mai greu. „Este nevoie de reforme ale sistemului administrativ, pentru mai multă eficienţă. În ciuda a ceea ce cred sau spun unii, în administraţia locală am găsit mulţi funcţionari competenţi, care ar face faţă în orice firmă privată. Dar sistemul are nevoie de de reforme şi acesta trebuie să fie un obiectiv pentru orice parlamentar”, susţine acesta.

    PNL şi îndemnul de a reuşi prin noi înşine

    În politică a intrat din dorinţa de a produce schimbări în societate, în administraţie, în oraş. „Dacă toţi stăm de-o parte, cine ia decizii pentru comunitatea noastră?” se întreabă el. „Gustul pentru libertate, îndemnul de a reuşi prin noi înşine în primul rând m-au  îndreptat spre politică. Şansa României este democraţia şi economia de piaţă, munca cinstită, integrarea în Europa, iar soluţia este liberalismul reprezentat de PNL”, spune cu convingere.

    Ascensiunea a venit repede. Mai întâi consilier municipal, apoi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Acum este candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor. „Aradul are nevoie de dezvoltare cu mai multă forţă. Pentru asta, este nevoie de sprijin la Guvern, la Bucureşti. Aradul trebuie respectat, banii munciţi aici trebuie să dezvolte judeţul nostru”, crede el. „E vremea Aradului: avem un preşedinte pro-european, avem administrația locală, arădenii trebuie să voteze pentru un Guvern care nu ajută să creştem.”

    „Politica are sens dacă faci ceva pentru oameni”

    Nu sunt un scop în sine politica, funcţiile. „Politica are sens dacă faci ceva pentru oameni”, este convins Bîlcea. Activitatea ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean cofirmă acest lucru, rezultatele sunt notabile. Peste 400 de kilometri, realizați sau în lucru. „Am adus cele mai mari investiţii în drumuri, aici se vede dorinţa noastră de a produce dezvoltare. Mai trebuie să lucrăm la ritm, la calitatea lucrărilor, dar ceea ce se poate face când iei decizii este să aduci finanţare şi să faci paşii pentru a avea drumuri, spitale, servicii mai bune”, consideră el. „Tot ce am realizat până astăzi se leagă de Arad și de arădeni. Iar din ce am primit de la orașul meu vreau să dau înapoi cu recunoștință Aradului și arădenilor. E vremea Aradului, ca deputat îmi doresc să susţin proiectele noastre”, încheie Sergiu Bîlcea.

    Comandat de PNL Arad, cod mandatar 11200025

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cita nesimtire pe toți acești politicieni ,zice ca a fost antreprenor și după a hotarit sa intre in politică pai toata lumea știe foarte clar ca sunt sub 10% in Romania ,cei care au reușit in afaceri fără a avea parghile politice la indemana.Nu poti obtine contracte bine platite vanzari supra evaluate care nu au nici o leg cu piața liberă dacă nu faci afacere cu statul ,ca sa ajungi la ele este simplu stim secretul faci pasul in politică —–simplu !!!!(neapărat trebuie sa ai papagal și fler deosebit a minti zambind )—-și atunci nu mai trebuie să-ți faci griji de viitorul copiilor tai.Sunt 30 de ani de cand tot la 4 ani se schimba lupii pleacă cei sătui și implicit se întorc cei flamanzi sau nesatui.Restul sunt povesti ca cele de sus !! –in articol .

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.