Senatorul USR Răzvan Anghel, despre pensiile speciale: „România nu poate rămâne o țară a privilegiaților” (P)
Senatorul USR Răzvan Anghel a susținut astăzi, în plenul Senatului, o declarație politică dură, în care a criticat sistemul privilegiilor și a cerut reluarea urgentă a reformei privind eliminarea pensiilor speciale.
„În fiecare zi în care privilegiul e apărat mai abitir decât munca cinstită, România pierde câte puțin din încrederea cetățenilor. Românii muncesc o viață întreagă, cresc copii, plătesc taxe și, la final, așteaptă doar un lucru simplu: ca statul să fie drept cu ei. E frustrant să vezi cum statul protejează o categorie de privilegiați, iar celor simpli li se cere să strângă cureaua”, a declarat senatorul USR.
Decizia Curții Constituționale de a respinge legea privind tăierea pensiilor speciale ale magistraților, spune Răzvan Anghel, a fost „o nouă palmă dată celor care cred că statul ar trebui să își apere în mod egal cetățenii”.
Răzvan Anghel a subliniat că USR va continua lupta pentru eliminarea pensiilor speciale, inclusiv prin modificarea Constituției, dacă va fi nevoie.
„Pentru că legea a fost respinsă pe procedură, o vom reface. Dacă va fi respinsă și pe fond, vom merge mai departe. USR va propune un referendum care să dea românilor puterea de a decide în ce tip de țară vor să trăiască: una a privilegiilor sau una a dreptății”, a spus acesta.
Senatorul USR a subliniat că aproape 80% dintre români susțin eliminarea pensiilor speciale, potrivit sondajelor recente, și a cerut ca Parlamentul să țină cont de această majoritate covârșitoare.
„Pensiile speciale nu sunt un drept dat de la Dumnezeu. Sunt un abuz perpetuat. Sunt dovada că un sistem încă se teme de propria reformă. E nedrept și ineficient să te poți pensiona după 20 de ani, când abia ajungi la maturitate profesională și să primești o pensie egală cu ultimul salariu”, a adăugat Anghel.
În final, senatorul USR a transmis un mesaj ferm:
„Știu că oamenii sunt obosiți. Dar dacă ne oprim acum, pierdem mai mult decât o lege: pierdem încrederea că România se poate schimba cu adevărat. Dreptatea amânată e tot o formă de nedreptate. România nu poate merge mai departe atât timp cât trage după ea privilegiile trecutului. USR rămâne consecvent. Nu cedăm în fața privilegiilor, în fața presiunii și în fața cinismului celor care cred că pot trăi veșnic pe spatele celor care muncesc cinstit”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)