Semaforizați intersecția dintre străzile Andrei Șaguna și Mihail Kogălniceanu!





Aradul se află în plin proces de… semaforizare. În urmă cu două zile, consilierii locali au votat pentru semaforizarea din zona viitorului magazin Kaufland din Micălaca, dar, după cum se arată în proiect, nu o fac pentru clienții supermarket-ului, ci pentru cei de pe micuța stradă Maximilian.
Și o fac pe banii celor de la Kaufland, care apoi vor dona semafoarele Primăriei și bla, bla, bla… Din păcate, mai marii orașului – și nu ne referim la înălțimea lor – nu pun semafoare tocmai acolo unde este imperios necesar. Strada Andrei Șaguna este plină de semafoare, doar o singură intersecție nefiind semaforizată, cea cu strada Căpitan Ignat.
Și mai e una, Mihail Kogălniceanu colț cu Andrei Șaguna. Cea mai importantă, poate, dintre toate, pentru că în această intersecție au și au avut loc cele mai multe accidente din ultimul timp, multe dintre ele destul de grave.
Sunt câteva zone în Arad în care s-a investit degeaba în semaforizare. Un exemplu ar fi chiar celălalt capăt al strazii Andrei Șaguna, în giratoriul de la Intim fiind puse o „căruță” de semafoare care funcționează permanent pe modul intermitent. S-au pus semafoare în zona magazinului LIDL din Aradul Nou, și tot pe intermitent funcționează. Să ne înțelegem: nu avem o problemă cu faptul că funcționează pe intermitent, chiar este foarte bine pentru fluidizarea traficului. Avem o problemă că s-au montat semafoare în acele zone în care probabil ajungeau câteva indicatoare, și nu s-au pus semafoare acolo unde chiar este nevoie, un bun exemplu fiind intersecția dintre străzile Andrei Șaguna și Kogălniceanu.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este