Un tânăr de 38 de ani a decedat după ce a pierdut controlul volanului, într-o curbă între Seleuș și Ineu, și s-a izbit de un pom





ISU Arad informează că în această dimineață, în jurul orei 04:15, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, pe DJ792 între localitățile Seleuș și Ineu.
La locul evenimentului au intervenit și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma accidentului au rezultat 3 victime, (bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 39 de ani), dintre care două încarcerate.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimelor din autoturism, ulterior acestea fiind preluate de către echipajele medicale prezente și transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.
Toate cele trei victime au fost transportate la spital prezentând semne vitale.
Pompierii arădeni au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.
Șoferul care a murit între Seleuș și Ineu este din Pâncota
Inspectoratul de Poliție Județean Arad transmite următoarele despre accident:
„Un bărbat de 38 de ani, din Pâncota, a condus un autoturism în care se mai aflau un bărbat de 30 de ani și un tânăr de 23, amândoi din Pâncota.
La km 28+872, într-o curbă periculoasă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, a intrat într-un șanț și ulterior în coliziune cu un arbore.
În urma accidentului, șoferul a fost rănit grav, iar ocupanții ușor, toți fiind transportați la spital în vederea evaluării stării și acordării de îngrijiri medicale.
În jurul orei 7:25, polițiștii au fost informați, de către personalul medical, că șoferul a decedat în urma leziunilor suferite”.
Erată:
Inițial, autoritățile au transmis eronat denumirea drumului județean. Este vorba de DJ 792, nu DJ 709.
Poți să citești despre un alt accident petrecut lângă Seleuș: „A murit pe loc!” S-a întâmplat în această noapte între Pâncota și Seleuș
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)