joi, 3 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Noii șefi ai Poliției Municipiului Arad spun că nu există o escaladare a fenomenului infracțional. Realitatea spune altceva

    de Ioana Costaș | 14 august 2024, 3:55 PM | Știri Arad | Topic special

    5

    Comisar șef Cosmin Țigan, comisar șef Ionuț Nica și chestorul Dan Stoicănescu

    Avem mai multe infracțiuni de loviri și alte violențe și de distrugere în municipiul Arad, însă sunt înregistrate scăderi la alte infracțiuni. Ce spun noii șefi ai Poliției Municipiului Arad despre acest fapt și cum pot asigura polițiștii siguranța cetățenilor orașului în condițiile unui deficit de personal de 22 la sută la nivelul instituției?

    Cei care vor avea, de acum înainte, siguranța locuitorilor municipiului Arad în propriile mâini sunt comisar șef Ionuț Nica, împuternicit șef al Poliției Municipiului Arad și comisar șef Cosmin Țigan, adjunct al șefului Poliției Municipiului Arad.

    Primul ofițer vine, cu o vechime de 22 de ani în MAI, de pe postul de adjunct al Poliției Municipiului Arad, iar cel de-al doilea – încadrat din 2006 în minister – de pe cel de șef al Secției de Poliție Vlaicu, după ce anterior ocupase funcția de șef la Secția de Poliție Micălaca.

    Întrebat despre infracțiunile comise des pe raza municipiului Arad, comisar șef Ionuț Nica a precizat că „în ultima perioadă ne-am confruntat cu infracțiuni de loviri sau alte violențe și în același timp infracțiuni de distrugere. Aceste sunt infracțiuni la care am înregistrat, poate, unele creșteri. Avem însă scăderi la furturile din locuințe, la furturile din auto”.

    „Realitatea este că cetățenii județului, în multe cazuri, își rezolvă problemele prin violență”

    Chestorul de poliție Dan Stoicănescu, șeful IPJ Arad spune că, în fapt, ar fi vorba despre „ tendința de mică violență” care există și la nivelul județului, despre certuri între vecini, aceștia alegând să-și rezolve problemele în felul lor: „Tendința aceasta de mică violență este la întregul nivelului județ. Este o chestiune care ne preocupă și, din păcate, nu reușim să facem cetățenii din județ să înțeleagă că este foarte important ca problemele care apar între vecini, între familii, sau chiar la o întâlnire, nu se rezolvă prin violență.

    Sigur, pedepsele nu sunt mari, în majoritatea cazurilor dacă exercită violențe unul asupra celuilalt în câteva zile revin, se împacă și nu există finalitate judiciară. Dar realitatea este că cetățenii județului, în multe cazuri, își rezolvă problemele prin violență”.

    Au crescut infracțiunile în municipiu față de anul trecut, dar…

    Noul șef împuternicit al Poliției Municipiului Arad spune că infracțiunile au crescut față de anul trecut, însă există o explicație pentru aceasta: „Pot să vă spun că în municipiul Arad infracțiunile au crescut față de anul trecut, dar creșterea este dată de infracțiunile care se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, infracțiuni de mică amploare.

    Nu putem spune că există o escaladare a fenomenului infracțional, dar atât lovirile și alte violențe la care m-am referit, cât și distrugerile se întocmesc la plângere prealabilă. Multe dosare se finalizează cu clasare, cu împăcarea părților, și din această cauză să știți că tendința noastră este de a lua măsuri ferme față de autori, însă de multe ori suntem oarecum ținuți de legislație care permite persoanelor vătămate să se împace”.

    Cu unele infracțiuni în creștere, în municipiu, cu perioada estivală aglomerată, cu numeroasele evenimente care vor avea loc în orașului nostru, cum vor reuși polițiștii să asigure siguranța cetățenilor în condițiile în care cel mai mare deficit de personal (n.r. 22 la sută) este înregistrat la nivelul structurilor din cadrul Poliției Municipiului Arad? Cu siguranță nu printr-o „magie polițienească”, cu atât mai mult cu cât chestorul Dan Stoicănescu a admis că „începem să resimțim în municipiu absența numărului de polițiști”.

    Chiar dacă, potrivit șefului IPJ Arad, deficitul a fost unul constant în ultimii doi ani și s-a reușit asigurarea activității prin „echilibrarea resurselor în interiorul inspectoratului”, se așteaptă repartiția de la școlile de poliție care în această toamnă vor da 1.000 de noi polițiști. Rămâne de văzut câți dintre aceștia vor considera mai marii MAI că merită Aradul.

    Citește și:Restricții de circulație pe drumurile arădene

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Polițiști de birou! Statistci periate, comunicate liniștitoare, bilanțuri pozitive, măsuri pe hârtie… Fraierii din teren dau o tură cu mașina prin locuri luminate, apoi stau o oră-două la cafenea, iar spre dimineață ațipesc în Duster până la ieșirea din tură. Halal poliție!

      +10 voturi
      +1
      -1
    2. Putin context sa nu ne pierdem printre cifre: In 1990 eram 23 milioane. Nu exista încă jandarmeria si nici poliția locală iar numărul total al polițiștilor era mult mai mic decât acum. Cu toate acestea, pe vremea aceea, polițiștii de la rutiera erau in strada, dirijau circulația deși traficul nu se compara cu cel de acum, polițiștii de la ordine publica erau in strada in număr mult mai mare iar sectoristii știau tot ce mișcă.
      Nimeni nu se uita la aceste cifre iar presa ia de buna orice informație scot pe gura. In special veșnică lipsa de personal invocată sau lipsa dotărilor… de parca in 90 aveau dotări. Ne ascundem după deget si ne facem ca nu vedem evidentul: Deși sunt mult mai mulți, toți stau in birouri, organigramele nu au nici o legătură cu realitatea, angajații sunt cum sunt, jumate din ,,surse externe” care culmea, mai ajung si șefi. Tot ce s-ar angaja din surse externe ar trebui sa fie doar pe subofițeri si doar pe operativ. Nu au ce caută ofițeri care nu au făcut academia. punct. Vezi o psiholoaga care a ajuns șef.. șamd. Astea sunt problemele reale si pana nu se rezolva, na fi tot mai rău. Mai ales ca cei cu experiențe pleacă si pleacă devreme. Vârstă de pensionare la barbari in in 2000 era 60 ani , polițiștii ieșeau la min 55. Acum vârstă a crescut la 65 ani iar la ei e 47. Toate acestea cumulate, duc la rezultatele pe care le vedem. Salvarea poliției este ca am intrat in UE si grosul infractorilor funcționează pe acolo. S-a văzut in pandemie când s-au întors mulți, cum a explodat infracționalitatea. Ultima remarca e cea legată de salarii: Se plan de salarii si arată fluturașul cu salariul de baza când sporurile adunate si tot felul de beneficii, dublează aceasta suma. După aceea bani de chirii, concedii , șamd. După părerea mea, tot personalul care nu are treaba cu activitatea operativa, gen contabile, psiholoage, etc, trebue trecut la funcționari publici pentru ca asta sunt si s-ar mai face un pas înainte. Nu e nici normal , nici corect ca unul care a făcut academia sa ajungă subalternul altuia care a venit de te miri unde si a fost susținut politic. Ar mai fi si partea cu gradele… ajung ăștia chestori la 40 si pitic de ani.. avansează in grad in loc de 5 ani e 3 la ofițeri deși nu are sens care se reduce la 1 câteodată pentru,,merite deosebite”. Si uite așa, tragi pisica de coada vreo 15 -20 de ani si îți începi o a doua viața când alții abia ajung stăpâni pe domeniul lor.

      +10 voturi
      +1
      -1
    3. Sunt de acord cu tot ce ati scris cu mentiunea ca prin anii 90 la care faceti referire, viziunea publica fata de politie era una de frica, teroare. Chiar daca nu aveau dotari, aplicau ceea ce stiau din vremea Militiei, legea pumnului. Fostii militieni nu aveau nevoie nici de dotari, nici de legislatie… Populatia, si cea buna si cea rea, avea frica, nu respect, fata de ei. Plus ca nu era situatia operativa din timpurile moderne. Din cauza asta, oamenii au ramas cu un sentiment de siguranta cand se gandesc la perioada respectiva, in raport cu fortele de ordine ale statului.
      Pana prin anii 2010, nu exista probleme legate de personal operativ, desi multi au plecat din cauza crizei si a taierilor salariale mari din perioada respectiva. Existau multiple patrule auto si pedestre.
      In ziua de astazi, pe un schimb de 12 ore, pe un cartier mare al Aradului, exista de multe ori doar 2 politisti… Practic, 1 politist la 25.000 de locuitori.
      Astazi, exista dotari, slabe sau ok calitative, cum nu isi imagina nimeni ca vor exista vreodata, dar politia este mai slaba ca oricand. Infractorii nu joaca corect niciodata si nici nu asteapta ca politia sa evolueze in acelasi ritm, de ex. Politia are Logan de 0.9, infractorii au BMW X6.
      Procedurile de lucru care trebuiau elaborate pentru a simplifica munca politistului au devenit mai greoaie decat erau inainte si mult mai restrictive pentru politisti. Majoritatea considera ca legea este mai mult de partea infractorilor asa ca devin timorati si anxiosi si se fac de rusine in mediul public la interventii. Populatia aia nasoala ii filmeaza in orice ipostaza apoi sunt ridiculizati si injurati in mediul online pentru orice interventie.
      Nivelul increderii al populatiei in institutie este acum la cel mai mic nivel, la fel si nivelul de respect al autoritatii.
      Pregatirea este deficitara si profesionalismul este minim din moment ce durata scolii de politie a scazut in ultimii 10 ani, de la 2 ani de zile la chiar 3, 6 si un an, iar selectia, din dorinta de a ocupa locurile libere care in fiecare an sunt tot mai multe, nu mai este la fel de stricta.
      Si bineinteles, avem si numarul mare de „politisti” de la tot felul de structuri care doar plimba foi dintr-un birou in altul.

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. De acord. Mult rău s-a făcut când au fost scoși sectoristii. Poliția nu mai are controlul la nivel de informație deci implicit prevenție. Diverse rețele n-ar mai ajunge sa se formeze sau sa se întărească daca ar fi ,,tăiate din fașă” .
      Respectul pentru politist s-a pierdut si se pierde încet din câteva motive : Dumneavoastră spuneți ca era frica si sunt de acord dar frica merge mana in mana cu respectul pentru autoritate dar când vezi ca felul in care mulți își fac meseria sau nu și-o fac este in cel mai bun caz mediocru.
      Cand era secrtoristul, acesta interacționa permanent cu comunitatea iar sentimentul acesteia era ca cineva știe ce se întâmplă si este acolo lângă el. Mai departe, faptul ca nu ii vezi in strada.. nu ii vezi pe strada efectiv. Nici măcar jandarmii care pe vremuri aveau zone de acoperit si se plimbau, nu zic si mai înainte in care erau echipe mixte .. deci nici măcar jandarmii care sunt doar pe operativ, nu fac asta. Stau prin mașini, pe unde pot. De ce nu sunt patrule? Pe hârtie sunt, pardon.Polițiștii pleacă in timpul programului când vor, revin daca vor , etc.. știți foarte bine. Pai nici populația nu e proasta. Nimeni nu i-ar blama ca au diverse beneficii daca i-ar simți aproape. Cei de la rutiera stau pe acasă sau se ocupa de firme, mai merg la acțiuni si radare, accidente dar cam atât. In rest, au rămas cei de la locală pe care ii mai vede omul dar si aceia , de multe ori încurcă in loc sa ajute. Spuneți de un polițist la 25.000.. fie 2. Ce inseamna asta? 8-10 pe Arad? x 3 schimburi… max 30? Unde sunt restul? Mergeți in Ungaria , la tara, in orașe, pe autostrăzi, pe străzi, nu exista sa nu dai de o patrula pe ploaie, pe vânt, duminica, oricând. Pun pariu ca numărul total al polițiștilor raportat la numărul populației este mai mic sau cel mult la fel decat la noi, condiție in care ei nu au jandarmerie. Si atunci? Asta e concluzia din păcate. Degeaba sunt polițiști buni care vor sa își facă meseria când populația vede altceva. Pe lângă toate astea, știrile săptămânale in care polițiștii sunt fie parte a unor diverse rețele, fie chiar capi, tot felul de corupți cu averi etalate ostentativ.. avem si noi in Arad exemple. Stai si te intrebi: Ăla merge la munca pentru salariu sau este doar mijlocul prin care face ,,grosul” banilor? Știm răspunsul. Putem discuta mult si bine insa realitate se vede clar si semne de îmbunătățire nu se vad.

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.