Sediu modern pentru pompieri, la Curtici. Ministrul de Interne a participat la inaugurare





Vineri, 21 octombrie 2022, a avut loc ceremonialul militar prilejuit de inaugurarea noului sediu al Punctului de lucru Curtici.
„Am avut onoarea de a-i avea alături de noi pe Ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, pe Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul general locotenent Dan Paul Iamandi și reprezentanți ai autorităților publice locale.
Scopul relocării Punctului de lucru a fost eficientizarea acţiunilor de intervenţie prin reducerea timpului de răspuns în cazul unor situații de urgență și creșterea gradului de siguranţă a cetățenilor.
În cadrul Punctului de lucru Curtici se vor regăsi două autospeciale, dintre care una de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Echipajele din Curtici vor executa misiuni specifice de pregătire şi răspuns în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe raza administrativ teritorială a două orașe și cinci comune, deservind o populație de aproximativ 43000 de locuitori.
Mulțumim Primăriei Curtici și Consiliului Județean Arad precum și tuturor celor care s-au implicat în realizarea unui sediu modern cu dotări optime care să asigure buna funcționare a acestuia”, a transmis Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.