miercuri, 4 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Secția de arheologie a Complexului Muzeal a fost modernizată. Va fi inaugurată de Zilele Județului Arad (Program complet)

    de Raluca Medeleanu | 26 septembrie 2024, 7:40 AM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    0

    După un an de lucrări, iată că ajunge la final șantierul prin care s-a modernizat secția de arheologie a Complexului Muzeal Arad. Inaugurarea va avea loc în data de 4 octombrie, de la ora 11:00, ca parte a seriei de evenimente dedicate Zilelor Județului Arad.

    Constructorul pentru modernizarea exteriorului părții de muzeu din cadrul Palatului Cultural, interiorului secției de istorie și al celei de arheologie, respectiv partea administrativă din aceeași clădire, a fost firma arădeană Clever Point Solutions, care a dus la final lucrările care i-au intrat în atribuții.

    Pe de altă parte, în ceea ce privește designul interiorului, cu partea de exponate, respectiv diferitele instalații de realitate augmentată și panouri interactive, aceste lucruri au fost realizate de firma ASG din București, care a finalizat doar secția de arheologie (etajul 1, cu intrarea dinspre Bvd. Dragalina), care va fi inaugurată în 4 octombrie, urmând ca într-un viitor apropiat să finalizeze și cea de istorie (etajul 2).

    Secția de arheologie este cea de-a patra secție a Complexului Muzeal Arad modernizată de Consiliul Județean în ultimii ani. Secția de științele naturii a fost modernizată în 2020, pinacoteca în 2022, iar secția de artă în 2023.

    Inaugurarea secției de arheologie, în prima zi din seria „Zilele Județului Arad” – Program complet:

    Zilele Județului Arad se vor desfășura în perioada 4- 6 octombrie, având următorul program:

    𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟒 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞
    Locație: Complexul Muzeal Arad
    11:00: Inaugurarea secției de Arheologie

    𝐒𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚̆, 𝟓 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞
    Locație: Consiliul Județean Arad
    10:00: Deschiderea Târgului Toamnei
    18:00: Concert 𝐏𝐀𝐂𝐈𝐅𝐈𝐂𝐀

    𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟔 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞
    Locație: Consiliul Județean Arad
    19:00: Concert 𝐀𝐔𝐑𝐄𝐋 𝐓𝐀̆𝐌𝐀𝐒̦
    20:00: Concert Damian Drăghici & Brothers

    𝑨𝒄𝒄𝒆𝒔𝒖𝒍 𝒍𝒂 𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒍𝒊𝒃𝒆𝒓.

    zilele judetului arad program inaugurare sectie istorie muzeu

    Citește și:

    Noua Secție „Științele Naturii” a Muzeului te face să te simți în mijlocul pădurii, într-o peșteră preistorică sau printre pescarii Văii Mureșului | Foto • Video · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.