luni, 14 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivSe vor construi avioane și drone lângă Aeroportul Arad! Investiția, de minim 20 de milioane de euro, va fi făcută pe un teren care va reintra în administrarea Consiliului Județean

    de Andreea Daniela B. | 13 noiembrie 2020, 8:29 AM | Administraţie | Topic special

    5

    Milorad Matic - sursa foto: Krug

    În Zona Liberă de lângă Aeroportul Arad există șanse mari – dacă avem în vedere documentele oficiale – ca în viitor să își desfășoare activitatea o firmă din Serbia – patronată de Milorad Matic, care dorește să deschidă o fabrică de construcție de avioane. Compania, care are ca și domeniu principal de activitate fabricarea de aeronave (de mici dimensiuni) și drone, vrea însă chiar mai mult de atât. Printr-un parteneriat cu UAV Arad, investitorii își propun să ofere și alte servicii. Mai exact, să dezvolte activitatea de pilotaj, pregătire mecanici de avioane și instruirea personalului aviatic în colaborare de instituția de învățământ.

    Doleanțele companiei au fost transmise Consiliului Județean Arad în vara acestui an printr-un document, o scrisoare de intenție, în care se și anunță valoarea aproximativă a investiției (20 de milioane de euro), dar și faptul că firma din Serbia nu poate să investească la noi în oraș atât timp cât nu poate prelua un teren de aproximativ 5 ha care aparține Zonei Libere Curtici-Arad, teren aflat în imediata apropiere a Aeroportului Arad, în spatele fabricii BOS.

    S.C. Aero East Romania S.R.L, prin adresa înregistrată la Consiliul Judeţean Arad,  a solicitat spre concesiune, autorităţii publice, o suprafaţă de teren de 5 ha identificată în incinta Zonei Libere Curtici – Arad pentru desfăşurarea activităţilor specifice firmei. Urmare a demersurilor efectuate în acest sens de către Consiliul Judeţean Arad, Regia Autonomă “Administrația Zonei Libere Curtici – Arad”, a comunică Judeţului Arad faptul că dispune de 5 ha, aflate în domeniul public al Judeţului Arad – Platforma II Aeroport. Platforma II Aeroport are o suprafața de 15,00 ha cu următoarele categorii de folosință:

    – 2,4279 ha, reprezintă zona de siguranță aferentă pistei;
    – 1,2816 ha, reprezintă drumuri și căi de acces;
    – 11,2905 ha, reprezintă suprafața de teren intravilan municipiul Arad, din care face parte şi suprafaţa de 5,3568 ha neconcesionată.

    Având în vedere cele de mai sus, suprafața totală de 90 ha – teren domeniu public al judeţului Arad, aflat în administarea Zonei Libere Curtici-Arad se poate diminua, cu suprafața de 5,3568 ha, situată în Platforma nr.II Aeroport, delimitată corespunzător. Suprafaţa de 5,3568 ha va fi preluată în administrarea Consiliului Judeţean Arad şi va fi destinată concesiunii, organizată în condițiile legii.

    Până la urmă însă, în 28  octombrie 2020, Consiliul Județean a refăcut cererea de modificare a suprafeței și a cerut ca aceasta să nu fie diminuată cu 5 ha, ci să fie diminuată cu 7 ha. 

    „Prin Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 218/24.07.2020 s-a exprimat acordul Consiliului Județean Arad de diminuare a suprafetei totale a Zonei Libere Curtici-Arad de la 90 ha la 84,6432 ha, suprafata de 5,3568 rezultată in urma diminuării urmând a trece în administrarea Consiliului Județean Arad. În vederea reglementării situaţiei faptice şi valorificării optime a terenurilor supuse concesiunii organizate în condițiile legii, pentru derularea unor activităţi specifice Aeroportului Arad se impune diminuarea suprafeței totale a Zonei Libere Curtici-Arad cu încă 2,4279 ha – zonă de siguranță aferentă pistei, suprafaţă aflată în proprietatea Judeţului Arad şi administrarea Zonei Libere Curtici-Arad -Platforma nr.II Aeroport. Suprafaţa finală rezultată în urma diminuării va fi de 7,7847 ha și va fi „parafată” printr-o Hotărâre de Guvern.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oricat de pompos ar fi impachetata informatia de catre „investitori”, cam miroase a vrajeala dupa cum a remarcat si antevorbitorul meu.

      Tot ce am gasit despre firma asta, „Aero East Europe” este ca au vandut trei avioane ultrausoare unor indieni.
      Toata fabrica lor arata ca un garaj, cel mult o manufactura, unde niste oameni pasionati de aeronautica ciocanesc si ei ceva.

      Personal am mari rezerve ca astia au capacitatea sa ofere ceea ce se lauda pe aici si nu e prima data cand PNL-ul se asociaza cu niste tilicari in domeniul aeronautic, aduceti-va aminte si de tepele din trecut cu „Joint Airlines” si „Hainan Airlines” anuntate cu mare fast si pompa de catre CJA prin vocea lui Cionca.
      Cine sa-l mai creada pe ospatar de data asta?

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.